Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a mărturisit că nu era deloc atras de box în copilărie şi că a ajuns să lupte în ring datorită unui prieten. „Mărturisesc sincer că nu-mi plăcea boxul când eram mic. Nici măcar nu mă uitam la gale de box când se transmiteau la televizor. Absolut întâmplător m-am apucat. Un vecin care practica boxul a zis o dată «hai cu mine la sală» şi, neavând altceva mai bun de făcut, am zis «hai că vin». Aveam 14 ani. N-o să vă vină să credeţi, dar vecinul meu făcea antrenamentele într-o sală de clasă extrem de mică. Practic, era o improvizaţie. Obţinuseră aprobarea de la directorul şcolii să transforme o clasă în sală de box şi amenajaseră acolo un mic ring de doi metri pe doi. Nu existau decât sacii de box, de duşuri sau vestiare nici nu putea fi vorba. Cu toate acestea, am fost extrem de impresionat de antrenamentul vecinului. M-a fascinat ideea că doi prieteni îşi cară pumni cu duiumul timp de o oră, sau cât ţinea antrenamentul, pentru ca apoi să plece împreună să bea un suc, să râdă şi să facă glume. Cred că fair-play-ul pe care l-am simţit la ei m-a atras spre box, pentru că la puţină vreme eram şi eu la antrenamente“, a dezvăluit Bute pentru România Liberă. „Cam depăşisem vârsta optimă la care să te apuci de performanţă, dar antrenorul meu, Felix Păun, a remarcat extrem de repede că am talent şi m-a aruncat, să zic aşa, în luptă foarte rapid. Astfel că, după numai trei luni, cu doar şase meciuri în picioare, am participat la campionatul naţional, unde m-am calificat în finală. În ultimul act am avut un adversar din lotul naţional, ceea ce m-a impresionat extrem de tare. A venit îmbrăcat în trening şi cu echipament inscripţionate cu România, lucruri pe care un puşti de 14 ani, cât aveam eu, le vedea într-un mare fel. Atunci am pierdut meciul din finală şi a trebuit să mă mulţumesc cu medalia de argint.