Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasluienii plătesc doi directori la aceeaşi instituţie

Publicat in Adevarul, luni 1 februarie 2010 ·

Activitatea Agenţiei de Prestaţii Sociale din Vaslui, care împarte ajutoarele băneşti pentru aproape 200.000 de persoane din judeţ, este condusă în acelaşi timp de doi directori, dintre care unul se află în concediu medical.

Situaţia paradoxală a fost creată de faptul că, la venirea Auricăi Bălţatu la şefia instituţiei, predecesoarea ei, Ramona Mocanu, şi-a luat imediat concediu medical.

A intrat în concediu când a aflat că va fi concediată

Înainte de numirea în funcţie a directorului Aurica Bălţatu, pe 30 octombrie 2009, Autoritatea Naţională de Prestaţii Sociale a emis un ordin de revocare a celuilalt director, Ramona Mocanu, pe data de 13 octombrie.

Aceasta a intrat în concediu medical cu o zi înaite. „În acest moment eu sunt angajata Agenţiei de Prestaţii Sociale Vaslui, mai ales că am contestat în instanţă ordinul de eliberare din funcţie tocmai pentru faptul că la acea dată mă aflam în concediu medical. Este clar că acel ordin nu putea fi pus în aplicare deoarece, conform legii, este atacat pe cale judecătorească“, a declarat pentru Mediafax Ramona Mocanu.

„Le-am comunicat celor de la Bucureşti că fostul director este în concediu medical şi mi s-a spus că este plătit de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, aşa că nu-i problema noastră. Acum nu ştiu dacă este normal ceea ce se întâmplă“, a declarat Aurica Bălţatu.

Oficialii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vaslui critică situaţia. „Mai devreme sau mai târziu o să se constate aceste abateri şi sumele încasate ilegal o să se impute persoanelor vinovate“, a conchis Dorel Dăniciuc, directorul CJAS Vaslui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 59 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°