Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism inedit în satele săseşti: turul bisericilor fortificate din zona Rupea-Sighişoara, pe bicicletă

Publicat in Adevarul, duminică 22 septembrie 2013 ·

Fundaţia ADEPT Transilvania a reuşit să obţină fonduri pentru a prelungi rutele de bicicletă care să lege bisericile fortificate din zona Rupea - Sighişoara. Amatorii de mişcare pot descoperi frumuseţea satelor săseşte, dar şi bisericile ce ascund o istorie veche de câteva secole

Acum, lucrările au fost finalizate iar Buneştiul, Criţul şi Meşendorful sunt legate de un astfel de traseu destinat exclusiv cicliştilor. Pista are 13 kilometri, dar în viitor se doreşte amenajarea a 80 de kilometri de drum numai bun pentru o plimbare pe două roţi.

Pista este prima de acest gen din ţară şi este practicabilă în orice anotimp deoarece pe jos a fost turnat pietriş, astfel că nu veţi rămâne blocaţi cu bicicleta în nămol. Fundaţia s-a luptate pentru finanşare cu alte cinci proiecte care promovau activităţi în aer liber. Proiectele proveneau din Gabon, Madagascar, Scoţia, Olanda şi Suedia, dar proiectul românilor a obţinut peste 40% din totalul voturilor.

„Amatorii pot să îşi descopere abilităţile sportive, iar profesioniştii să le întreţină, doar explorând aceste trasee pitoreşti care te vor surprinde într-un mod plăcut şi linistitor. Fără aglomeraţie, fără maşini, aşezări care au fost străbătute doar de oamenii locului, circuit construit prin pădurile din podişul Târnavelor. Peisajele şi istoria zonei vă aşteaptă să le descoperiţi în mod inedit, pe bicicletă. Pe traseu veţi întâlni doar satele săşeşti şi povestea acestora. În drumeţie vă întâmpină bisericile fortificate, localnicii zonei şi uliţele satelor”, se arată într-un comunicat al iniţiatorilor proiectului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 42 minute
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 21 minute
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 7 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 5 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, a fost recepţionat vineri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie inginer, afirmă că „lucrările

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 6 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°