Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii Nitramonia - somaţi să găsească soluţii de redresare a societăţii

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 24 august 2006 ·

Salariaţii celor cinci societăţi desprinse din Nitramonia SA au primit, ieri, câte 300 de lei din restanţele salariale care se adunaseră în ultimele şase luni. În aceste condiţii, conducerea Sindicatului Nitramonia Rompiro a decis să nu mai blocheze Drumul Naţional 1, aşa cum ameninţaseră la sfârşitul săptămânii trecute.

Tot, ieri, la sediul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, a avut loc o întâlnire cu conducerea celor cinci companii şi a sindicatului. Liderul sindical Lucian Cupu s-a arătat revoltat de faptul că la Bucureşti nu se cunoaşte situaţia societăţii. „Am fost întâmpinaţi de directorul Adrian Ciucur din cadrul instituţiei cu «Bine aţi venit în noua eră Nitramonia!», de parcă toate problemele societăţii se rezolvaseră şi acum nu mai aşteptam decât să ne plimbăm la Bucureşti!”, s-a arătat revoltat Cupu.

Sindicaliştii s-au plâns vicepreşedintelui AVAS, Laszlo Gyerko, că pe platformă nu se mai face producţie de foarte mult timp şi că directorii ar trebui să găsească şi alte soluţii în afara vânzării de active. „La ce bani primesc cred că ar putea să vină oameni care au ceva soluţii pentru societatea asta, nu să ne ducem noi la AVAS să găsim soluţii”, a mai arătat Cupu. În aceste condiţii, Gyerko le-a dat directorilor celor cinci societăţi un ultimatum potrivit căruia săptămâna viitoare vor trebui să prezinte soluţii de redresare a activităţii de pe platforma chimică, în caz contrar urmând să fie puşi pe liber.

De azi se vând active

Conducerea AVAS a anunţat că, începând de azi, vor fi date publicităţii listele activelor care vor fi scoase la vânzare, astfel încât să se acopere salariile restante ale angajaţilor. „Valoarea de evaluare ar acoperi suma restantă, dar una este valoarea de evaluare şi alta cea de cumpărare, iar dacă nu se vor obţine toţi banii necesari, probabil că vom vinde şi o sită de platină”, a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 41 minute
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 51 minute
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 4 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 6 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°