Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Chiliman, lansare cu aluzii la Crin Antonescu

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi-a lansat, astăzi candidatura pentru cel de-al treilea mandat. La lansare au fost prezenți foştii premieri Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase. Președintele PNL, Crin Antonescu, a lipsit fizic, dar a fost prezent în gândurile și în discursul edilului. Sursa: VLAD STĂNESCU

"Bucureştenii ne cer viziune. Ne cer să gândim pe termen lung direcţia în care merge oraşul nostru şi să stabilim cu precizie paşii pe care-i avem de urmat. Fiindcă, dacă în politică se mai joacă şi poker, în administraţie nu se poate juca decât şah! Vă asigur că rămân primarul faptelor, nu al vorbelor!", a declarat Andrei Chiliman, conform mediafax.ro.

Primarul liberal a făcut astfel aluzie la conflictul pe care l-a avut luna trecută cu președintele partidului, Crin Antonescu, după ce Chiliman a fost dat jos din fruntea organizației PNL București. Nemulțumit, Chiliman a fost cât pe ce să demisioneze din partid și l-a atacat pe Antonescu. "În politică, în viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker. Indiferent dacă voi decide să rămân în PNL sau nu, voi acţiona în conformitate cu principiile mele, care exclud manevrele politicieniste şi cuţitul înfipt pe la spate", declara el. În cele din urmă, atât Antonescu, cât și Chiliman au mai îndulcit tonul, în urma intervenției seniorilor PNL.

Astăzi, la evenimentul de lansare a candidaturii au fost prezenţi, în calitate de invitaţi, susţinând şi discursuri, foştii premieri Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase, precum şi social-democraţii Ecaterina Andronescu şi Titus Corlăţean, dar şi liberalii Radu Câmpeanu şi Ludovic Orban.

CITIȚI ȘI: Crin Antonescu: Nu joc poker!Andrei Chiliman către Antonescu: În viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 45 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Tony, furios după Poli Iași - UTA: „Cine nu vrea să lupte, să plece! Eu vreau să mâncăm iarba pe teren”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Tony, antrenorul lui Poli Iași, a fost extrem de supărat după înfrângerea cu

Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat cu un bilet jucat în București. A costat 10 lei și 50 de bani

Ziare.com acum 12 minute
Loteria Română a anunțat duminică, 28 aprilie, că a fost câștigat marele premiu la extragerea Loto 6/49. Premierul este în valoare de 725.000 de euro. Biletul norocos a fost jucat în București și a costat 10,50 lei. „S-a câștigat premiul de categori

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 31 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°