Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a discutat la telefon cu omologul său iranian, Mahmoud Ahmadinejad, despre situaţia din Siria, fiind de acord să se opună oricărei ingerinţe străine, anunţă Kremlinul, citat de AFP, potrivit Mediafax.
"Cele două părţi s-au pronunţat ca sirienii să depăşească rapid criza prin mijloace paşnice, fără ingerinţe externe", precizează Preşedinţia Rusiei, citată de Interfax şi RIA Novosti.
"Conversaţia s-a referit în special la situaţia dramatică apărută din cauza situaţiei din Siria. Dmitri Medvedev şi Mahmoud Ahmadinejad au evidenţiat necesitatea încetării violenţelor şi lansării unui dialog constructiv între putere şi opoziţie", adaugă Kremlinul.
"Cei doi lideri au subliniat că este important ca Siria să continue reformele politice şi socio-economice, într-o atmosferă paşnică şi în interesul tuturor sirienilor", continuă Kremlinul.
"Cele două părţi au convenit că obiectivul principal, în momentul de faţă, este - inclusiv la nivelul organizaţiilor internaţionale precum Naţiunile Unite - evitarea declanşării unui război civil care poate destabiliza situaţia în întreaga regiune", subliniază Preşedinţia Rusiei.

"Cei doi