Gigi Căciuleanu, emigrat în Franţa în 1974 şi semnatar a peste 250 de coregrafii, povesteşte că invidiază păsările, deşi crede că fără harul mersului nu s-ar fi născut dansul. Gigi Căciuleanu va fi prezent la 4 şi 5 septembrie în Festivalul Enescu, în cadrul „Întâlnirilor JTI“, cu spectacolul „Noche Bach“,interpretat de Baletul Naţional din Chile.

„Adevărul": De ce aţi ales să veniţi în festival cu „Noche Bach"?

Gigi Căciuleanu: Mi s-a părut, din tot repertoriul nostru, spectacolul cel mai potrivit atât pentru festival, cât şi pentru personalitatea lui George Enescu.

Muzica lui Johann Sebastian Bach, spuneţi, este de o „senzualitate matematică". Cum poate o ştiinţă precisă, exactă, aşa ca matematica, să descrie senzualitatea, o stare, o senzaţie?

Când spun matematică nu mă gândesc la plictiseala orelor de la şcoală. Iar când vorbesc de senzualitate nu o am în vedere pe cea a unui film erotic. O senzaţie nu e niciodată simplă. E un şir de mai multe senzaţii. O progresie. Ca şirurile de numere. Mă fascinează, de exemplu, logica dezlânată în aparenţă a unei serii de numere precum cea a lui Fibonacci pe care o folosesc în „Sudoku"-ul coregrafiei primei părţi a spectacolului „Noche Bach". Sau şirul de numere prime: extraordinar de puternic şi de enigmatic, la fel ca un orgasm! Iar matematica prezentă în compoziţiile lui Bach nu mai este de demonstrat. Muzica lui, aşa „matematic" de riguroasă cum este, te „atinge" şi la corp, şi la suflet, ca un psalm sau ca o strofă senzuală din „Cântarea cântărilor".

Care e cel mai matematic lucru la senzualitate?

Codificarea realităţii. V-aş întoarce întrebarea: care e cel mai senzual lucru la matematică? Întrebaţi-l pe orice matematician de ce preferă câteodată să lase tot, să nu mănânce, să nu bea, să nu facă dragoste până ce nu-i dă de cap unei ecuaţii. În ceea ce mă prive