Ma numesc Hanna Schmitz si m-am nascut la Sibiu. La 17 ani, am plecat la Berlin. Am colindat prin mai multe orase. Mi-am gasit de lucru la Siemens, ca taxatoare pe tramvai. Era o munca anosta, de rutina, dar care uneori imi dadea senzatia ca am control asupra oamenilor si asupra mea insami. Caci aveam o problema, un secret pe care nu-l spusesem nimanui. Secretul mi se cuibarise atat de adanc in suflet, ca aproape nu-i mai dadeam importanta. Toata viata l-am tras dupa mine, ca pe un picior de lemn. Intr-o zi, pe cand terminasem serviciul si ma indreptam catre casa, vad un baiat care vomitase la coltul strazii si se sprijinea de zid.
Asa ar fi putut incepe cartea „Cititorul“, daca ar fi fost scrisa din persectiva Hannei. Autorul Bernhard Schlink scrie insa cartea din perspectiva baiatului, a lui Michael Berg. Hanna il apuca pe adolescent de brat si il duce la un robinet din curtea casei. Ii spala de voma mana si fata. Umple doua galeti cu apa si le arunca peste mizeria de pe trotuar. Apoi il conduce, pana aproape de casa lui. „La cincisprezece ani m-am imbolnavit de hepatita“ isi aduce aminte Michael. Dupa luni bune de boala si de convalescenta, in primavara lui 1959, el se duce sa multumeasca femeii care l-a ajutat, cu un buchet de flori.
Intre femeia de 37 de ani si baiatul de 15, incepe o dragoste patimasa. In fiecare zi dupa scoala, Michael fuge la Hanna acasa, unde se iubesc cu nesat. Ritualul e aproape intotdeauna acelasi, incepe cu baia, cu o curatire a corpului facuta cu patima, aproape cu inversunare. Pentru Michael, Hanna e prima femeie. „Cand o chem in minte cum era pe atunci, imi apare fara chip. Trebuie sa i-l reconstruiesc“ zice el, mult mai tarziu. „Frunte inalta, pometi inalti, ochi albastri, spalaciti, buze arcuite, fara adancitura, barbie puternica. Stiu ca il gasisem frumos. Dar nu frumusetea lui o vad inaintea ochilor“.
@
