Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul are înregistraţi peste 13.000 de fermieri

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 19 octombrie 2006 ·

Până la mijlocul acestei luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Braşov a înregistrat 13.682 de fermieri în Registrul fermelor, aceştia având în proprietate aproximativ 178,372 de hectare de pământ arabil. Potrivit statisticilor, acest lucru ar însemna că 60% din pământul arabil al judeţului a fost înscris în Registrul Fermelor. Directorul APIA Braşov, Dorin Uscoiu (foto), nu este de acord însă cu statistica. „Sunt foarte multe terenuri scoase din circuitul agricol care nu au fost înregistrate ca atare. În plus, sunt şi multe păşuni împădurite”, a arătat Uscoiu, care estimează că în judeţul Braşov ar mai fi, în prezent, doar în jur de 250.000 de hectare de teren care poate fi înregistrat în Registrul Fermierilor.

Directorul APIA Braşov a mai arătat că până la finele acestui an ar mai putea fi înscrişi în Registrul Fermelor încă aproximativ 2.000 de fermieri. Uscoiu explică de ce nu mizează pe un număr mai mare de fermieri: „la nivelul judeţului Braşov, terenurile sunt foarte fărâmiţate, iar una dintre condiţiile de înscriere în Registrul Fermelor este ca fermierul să aibă în posesie un hectar de pământ, parcela minimă fiind de 0,3 hectare”.

Fermierii au înţeles şi importanţa înscrierii în Registru, după ce până în primăvara acestui an era înscrisă doar 30% din suprafaţa agrară a judeţului. Astfel, fermierii care sunt înscrişi în Registrul Fermelor vor putea primi de anul viitor subvenţii atât din partea Uniunii Europene, cât şi din partea statului român.

Predealul are

doar 3 ferme

Potrivit statisticilor APIA Braşov, cele mai puţine ferme au fost înregistrate în Predeal – doar 3, acestea însumând însă 208 de hectare. La polul opus se află comuna Vama Buzăului, unde au fost înfiinţate 696 de ferme, terenul acoperit de acestea fiind de 4.312 hectare.

Municipiul Braşov are 479 de fermieri care deţin

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 57 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum 2 ore
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°