Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc. A fi sau a nu fi

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 mai 2012 ·

Alegerile din 10 iunie sunt cruciale pentru destinul politic al fostului premier al României, Emil Boc. El încearcă să câştige un nou mandat de primar al Cluju-lui, după victoriile obţinute în anul 2004 şi în 2008. Însă miza acestor alegeri locale este mai mare decât şansa de a conduce cel mai mare oraş din România, după Bucureşti, oraş care îşi revendică cu tot mai multă forţă statutul de capitală a Transilvaniei. Este vorba de întreg viitorul politic al lui Emil Boc. Dacă el va redeveni primar, îşi va relegitima poziţia. Cum PDL pare să fie incapabil să câştige Primăria Bucureştiului, Emil Boc ar fi liderul democrat-liberal care are cel mai mare număr de voturi în spate. Iar în acest context, el nu poate fi contestat nici de Vasile Blaga, care a pierdut Primăria Bucureştiului în anul 2008, nici de Adriean Videanu, care a erodat fieful PDL din Bucureşti, şi nici de Radu Berceanu, care, în ciuda multiplelor mandate de ministru, nu a fost în stare să câştige bătălia pentru şefia unui consiliu judeţean din Oltenia. Singurul care îl poate schimba pe Emil Boc din fruntea PDL este Traian Băsescu, care are "în spate" un număr mai mare de voturi decât cel care poate fi obţinut de actualul preşedinte al PDL. În schimb, dacă Emil Boc pierde aceste alegeri, fos-tul premier îşi poate lua adio de la politica mare.

Alegerile din 10 iunie sunt cruciale pentru destinul politic al fostului premier al României, Emil Boc. El încearcă să câştige un nou mandat de primar al Cluju-lui, după victoriile obţinute în anul 2004 şi în 2008. Însă miza acestor alegeri locale este mai mare decât şansa de a conduce cel mai mare oraş din România, după Bucureşti, oraş care îşi revendică cu tot mai multă forţă statutul de capitală a Transilvaniei. Este vorba de întreg viitorul politic al lui Emil Boc. Dacă el va redeveni primar, îşi va relegitima poziţia. Cum PDL pare să fie incapabil să câştig

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°