Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL REŢETELOR FALSE. Medicul psihiatru şi un administrator acuzaţi că au falsificat reţete, cercetaţi în libertate

Publicat in Romania Libera, vineri 12 octombrie 2012 ·

Medicul psihiatru din Giurgiu şi administratorul unei farmacii din Măgurele, judeţul Ilfov, reţinuţi pentru că ar fi obţinut fraudulos decontarea unor reţete fictive sau falsificate vor fi cercetaţi în libertate, având interdicţie de a părăsi localităţile de domiciliu pentru 30 de zile.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Giurgiu, magistraţii Judecătoriei Giurgiu au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a medicului psihiatru Silviu Dan Ştefănescu (56 de ani) şi a administratorului unei farmacii, Cristian Stroe (37 de ani), luând decizia interdicţiei de a nu părăsi localităţile de domiciliu, respectiv municipiul Giurgiu şi oraşul Măgurele, din judeţul Ilfov, pe o perioadă de 30 zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform anchetatorilor, cei doi vor fi cercetaţi în stare de libertate pentru înselăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în cazul administrtorului, şi respectiv complicitate la înselăciune şi fals material în înscrisuri oficiale, în cazul medicului psihiatru, paguba provocată Fondului Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate de către cei doi fiind de aproape 125.000 de lei.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei doi suspecţi au părăsit arestul IPJ Giurgiu, procurorii formulând recurs la decizia judecătorilor.

Potrivit IPJ Giurgiu, joi dimineaţă a fost făcută o percheziţie în oraşul Măgurele, judeţul Ilfov, la locuinţa administratorului unei farmacii, iar în urma acesteia au fost ridicate mai multe înscrisuri şi tehnică IT.

Conform sursei citate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2011-iunie 2012, administratorul farmaciei a indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu privind eliberarea medicamentelor compensate către pacienţii asiguraţi, prezentând prin intermediul angajaţilor celor două puncte de lucru ale farmaciei din municipiul Giurgiu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 20 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe

Mediafax acum 45 minute
Avertizarea este valabilă duminică, între orele 12.00 şi 23.00. „Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, ves

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 55 minute
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum 45 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum 3 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°