Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: O parte din bolnavii a căror viaţă depinde de dializă „aleg moartea”

Publicat in Adevarul, duminică 7 februarie 2010 ·

Hotărârea Ministerului Sănătăţii de a-i interna pe bolnavii care necesită dializă, pe timpul Codului Portocaliu, îi lasă cât se poate de indiferenţi pe unii dintre pacienţi, care aleg să rămână acasă. Aceştia sunt puşi să semneze pe propria răspundere, iar în cazul unor tragedii, responsabilitatea este în totalitate a pacienţilor.

Greutatea cu care ambulanţele au intervenit la anumite cazuri, în care pacienţii se aflau între viaţă şi moarte, în decembrie şi în ianuarie, când zăpada a paralizat judeţul, a determinat Ministerul Sănătăţii să interneze toţi pacienţii care au nevoie de dializă, mai ales în această perioadă când s-a instituit Codul portocaliu. Hotărârea a fost luată pentru a se evita operaţiunile de salvare la limită.

Problema este că o parte dintre aceşti oameni care pot muri în cazul în care se întârzie intervenţia, au ales să rămână acasă. La nivelul judeţului Galaţi sunt 90 de dializaţi, iar Direcţia de Sănătate Publică s-a lovit de refuzul unora dintre aceştia, în condiţiile în care anumiţi pacienţi au nevoie de intervenţie odată la două-trei zile.

„Persoanele dializate sunt destul de dificile. Am întâmpinat refuzul unora de a se interna. Sunt persoane care fac dializă de două-trei ori pe săptămână şi dacă nu sunt aduse la timp, starea de sănătate şi viaţa este pusă în pericol. La nivelul judeţului Galaţi avem 90 de persoane care beneficiază de dializă. Avem locuri disponibile pentru a asigura cazarea pe perioada codului portocaliu a tuturor dializaţilor”, a declarat Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică.

Pacienţii care refuză internarea vor semna pe propria răspundere şi nici nu vor fi transportaţi înapoi acasă cu ambulanţa, iar în cazul în care există complicaţii, directorul Serviciului de Ambulanţă spune că se va interveni la fel ca în orice alt caz, chiar dacă există acea declaraţie semna

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°