Geir Lippestad, avocatul teroristului, a declarat presei că Breivik i-ar fi spus că îi detestă pe „toţi cei care cred în democraţie" şi că este de părere că „ne aflăm în plin război".
Conform avocatului ales de Anders Behring Breivik pentru a îl apăra, ucigaşul a declarat că în Norvegia ar mai exista două celule teroriste care fac parte din mişcarea sa - şi că multe altele ar funcţiona în alte ţări din Europa de Vest. Breivik i-ar mai fi zis că crimele sale au fost „necesare", deoarece acţiunea sa ar fi dezlănţuit un război în care asemenea fapte sunt permise, aceasta fiind şi motivaţia lui Breivik de a pleda „nevinovat".
De asemenea, ucigaşul ar fi de părere că „operaţiunea" sa ar merge conform planului, şi că nu simte nici un fel de milă sau compasiune pentru victimele sale. Lippestad, citat de cotidianul german FAZ, a adăugat că Breivik a afirmat că ar fi luat, înainte de comiterea atacurilor, droguri care să îl ţină într-o stare fizică bună. Totodată, ucigaşul s-ar fi aşteptat să fie ucis fie după unul dintre cele două atacuri, fie în sala tribunalului - şi s-ar fi arătat mirat că şi-a atins scopurile. Lippestad este de părere că Breivik este bolnav psihic şi a cerut efectuarea unei expertize în acest sens, însă nu a putut spune dacă aceasta va face parte din strategia de apărare a ucigaşului în faţa justiţiei.
„O viaţă în limitele legii"
Luni seară, serviciul secret al poliţiei norvegiene, PST, a recunoscut că în luna martie numele lui Breivik a apărut pe o listă cu 60 de persoane care cumpăraseră prin internet, de la o firmă poloneză, chimicale care ar fi putut fi folosite la fabricarea unei bombe. Autorităţile l-au verificat, însă atât cantitatea procurată, în valoare de numai 15 euro, cât şi profilul lui Breivik, care ducea, conform purtătorului de cuvânt al poliţiei „o viaţă în limitele legii", au dus la o încheiere rapidă a cazului.