Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: EXCLUSIV Fraţii din Istriţa au murit în timp ce mama lor era plecată prin sat

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

Mister total în cazul celor doi fraţi din Istriţa de Jos, găsiţi morţi în casă pe 23 decembrie. O nouă ipoteză a anchetei arată că mama copiilor nu se afla în casă în momentul morţii celor doi minori. Asta ar explica şi de ce femeia şi cel mai mic dintre copii au scăpat cu viaţă. Chiar dacă rezultatele necropsiei întârzie să apară, sunt date suficiente care conduc spre concluzia că moartea copiilor a fost cauzată de emanaţia de monoxid de carbon, din arderea mocnită a hornului.

Mama şi-a schimbat până acum de trei ori declaraţia iar oamenii din sat continuă să o acuze că nu se afla lângă micuţi în momentul în care au murit. Copiilor li s-a făcut deja necropsia şi au fost trimise probe de laborator la Bucureşti pentru a se putea stabili cauza decesului. Băiatul de 12 ani şi fata de 9 ani vor fi înmormântaţi pe 30 decembrie în cimitirul din sat, unul lângă altul, în aceeaşi groapă.

În prima declaraţie, mama spunea că seara a culcat copiii după care a adormit şi ea iar când s-a trezit cei doi erau morţi. După câteva ore le-a spus anchetatorilor că în momentul în care s-a trezit a găsit, de fapt, copiii întinşi pe jos, i-a luat, i-a aşezat pe pat şi abia atunci şi-a dat seama că sunt morţi. A treia declaraţie a mamei a surprins însă pe toată lumea. Ea a spus că cei doi copii ar fi murit cu două zile înainte să fie descoperiţi şi în acest timp şi ea şi fetiţa de doi ani ar fi fost inconştiente dar nu îşi dă seama din ce cauză.

Mama se contrazice la fiecare cuvânt iar acum se încurcă în declaraţii.

"Nu ştiu de ce au murit. Şi eu am fost inconştientă în casă vreo două zile. Nu ştiu cum de nu am murit şi eu şi fata cea mică. Am fost acasă tot timpul nu cum spune lumea că am fost plecată. Ce pot să vă spun este că după ce a venit poliţia şi i-a luat pe copiii morţi am văzut că arde în pod şi mi-a căzut tavanul. Eu cred că au murit din cauza fumulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°