Momentul care dă realmente o notă specifică întregii reprezentaţii este provocat de apariţia surprinzătoare a poetului în scaun cu rotile, în straiele cocoşului lui Diogene, privindu-şi interlocutorul (spectatorul) drept în ochi şi rostindu-şi convingător monologul, un fragment din scrisoarea scriitorului şi jurnalistului mexican, Javier Sicilia, cu privire la protestele din Mexic, 2011.

Spectacolul Plângerea mesei şi a scaunului de Benoit Vitse, jucat la Teatru Fix, prezent şi în cadrul Festivalului Fringe de anul acesta, regia: Bogdan Pălie, distribuţia: Cătălin Mândru, Stanca Jabeniţan, video: Radu Salahoru, scenografia: Mihai Pintilei, pare rodul lucrului în echipă. Până la urmă, orice producţie teatrală, purtând o semnătură regizorală marchează, de fapt, munca unei întregi echipe de lucru, din care astăzi nu pot lipsi coregraful şi artistul vizual, ambii necesari pentru o reuşită cu aspiraţii occidentale. În cazul de faţă, regizorul este student în an terminal la UAGE, la clasa Profesorului Ion Mircioagă. Un tânăr întreprinzător şi activ, Bogdan Pălie a participat la mai multe workshopuri de specialitate pe actorie şi regie şi a colaborat în Franţa cu Théâtre du Nord-Ouest, în special cu regizorul Serge Dekramer.

Textul de la care se pleacă în realizarea prezentului spectacol este scris de Benoit Vitse, fost director al Centrului Cultural Francez din Iaşi şi al Ateneului Tătăraşi, care a avut cândva anii săi de glorie în ceea ce priveşte evenimentele teatrale organizate în instituţiile deja pomenite. Actualul scenariu, tradus de Bogdan Pălie din limba franceză, pare, în mod paradoxal, şi actual şi perimat. Ca temă, este reluat triunghiul amoros, fără tensiunile aferente, un scriitor, o jurnalistă şi sora acesteia (absentă scenic, prezentă la nivel de replică). În acelaşi timp, există aluzii la situaţia de criză care domină mapamondul, în particula