Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: România are nevoie de încă un deceniu pentru a putea trece la moneda euro

Publicat in Gandul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a arătat miercuri că România are nevoie de încă zece ani pentru a ajunge la 60% din media UE a PIB/locuitor, la finalul acestui interval regăsindu-se şi o perioadă de acalmie politică, fără alegeri timp de trei ani (2021-2023), recomandată pentru aderarea la euro.

Oficialul BNR a ţinut o prezentare cu tema "România şi zona euro" la conferinţa internaţională Espera 2013.

Isărescu a explicat că printre factorii importanţi pentru stabilirea calendarului de aderare se numără şi asigurarea unui nivel suficient de înalt al PIB/locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare (PPS) raportat la nivel mediu al Uniunii Europene.

El a arătat că PIB/locuitor al României exprimat la PPS reprezenta circa 49% din nivelul mediu al UE în 2012, faţă de 67% în cazul Estoniei în anul adoptării euro (2011) şi 58% în 2011 în cazul Letoniei (care va adopta euro în 2014).

"Cu un diferenţial de creştere economică de 2 puncte procentuale pe an în favoarea României, ar fi necesari 10 ani pentru ca nivelul PIB/locuitor să ajungă la circa 60% din media UE", se spune în prezentarea susţinută de guvernatorul BNR.

De asemenea, Isărescu pledează pentru plasarea datei-ţintă de adoptare a euro la/către finalul unei perioade de relativă acalmie politică din perspectiva ciclului electoral.

"Presupunând că preconizata modificare a Constituţiei nu va elimina decalajul dintre alegerile parlamentare şi locale, pe de o parte, şi alegerile prezidenţiale, pe de altă parte, perioada cea mai calmă din punct de vedere electoral ar fi 2021-2023 (trei ani consecutivi fără alegeri)", se mai spune în prezentare.

Isărescu a mai punctat şi nevoia de progrese substanţiale în planul reformelor structurale, incluzând continuarea procesului de privatizare/restructurare a companiilor de stat, creşterea flexibilităţii pieţei muncii şi a gra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 45 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 22 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Netanyahu anunţă închiderea Al-Jazeera în statul evreu

News.ro acum o ora
Guvernul israelian a "decis în unanimitate" că postul qatarez Al-Jazeera va fi "închis în Israel", a anunţat premierul Benyamin Netanyahu într-un mesaj pe X, fără a da mai multe detalii despre măsurile luate. Ministrul israelian al Comunicaţiilor, S

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°