Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătmărenii nu cumpără locuinţele ANL din cauza suprapreţului stabilit de ministerul Elenei Udrea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Chiriaşii locuinţelor ANL din Satu Mare le-au declarat autorităţilor locale că în cazul în care se menţine preţul stabilit de Ministerul Dezvoltării Regionale de 407 euro/mp, aceştia nu doresc cumpărarea locuinţelor, motivând că la aceste preţuri pot cumpăra o locuinţă situată într-o zonă mai bună şi cu utilităţi branşate separat.

Chiriaşii locuinţelor ANL situate pe bulevardul Cloşca nr. 72-74, au fost informaţi la sfârşitul acestei săptămâni că preţul la care pot achiziţiona apartamentele în care locuiesc, este de l locuinţei de 407 euro/mp. Astfel pentru o locuinţă cu o cameră preţul ar fi de 21745 euro/tva inclus, iar pentru o locuinţa cu două camere preţul ar fi de 32592 euro/tva inclus.

Mai mult, locuinţe au fost reabilitate prin programe ANL şi nu sunt nou construite. Ministerul condus de Elena Udrea a stabilit însă valoarea de mp la 407 euro/mp, inclusiv TVA. Municipiul Satu Mare a informat Instituţia Prefectului Satu Mare că la un preţ de vânzare al locuinţei de 407 euro/mp, din care se deduce amortizarea de la data punerii în funcţiune a locuinţei, preţul de vânzare se situează în jurul valorii de 21.000 euro pentru o locuinţă cu o cameră, respectiv în jurul valorii 32.000 euro pentru o locuinţă cu 2 camere, preţuri ce depăşesc valoarea de piaţă a unor locuinţe cu suprafeţe comparabile, fără a lua în considerare diferenţele de dotare ale locuinţelor reabilitate faţă de cele nou construite. La stabilirea acestui preţ nu s-a ţinut cont de zona unde sunt amplasate de dotările, utilităţile existente sau contorizări individuale. La rândul ei, Instituţia Prefectului Satu Mare, prin adresa nr. 5339/14.06.2010 a informat MDRL şi ANL asupra problemelor susmenţionate. În urma discuţiilor purtate cu locatarii, în cazul în care se menţine preţul stabilit de 407 euro/mp, inclusiv TVA, aceştia nu doresc cumpărarea locuinţelor, motivând că la acest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 41 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 24 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 34 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Avion Boeing aterizat de urgență pe aeroportul din Istanbul. Echipajul aeronavei a fost evacuat

Ziare.com acum o ora
Un avion-cargo Boeing 763 a aterizat de urgenţă miercuri pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, au relatat media turce, potrivit DPA. Echipajul aeronavei a fost evacuat în siguranţă, potrivit postului de televizi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°