Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul pas spre elită

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 mai 2007 ·

După ce au cules 6 puncte din cele două partide de afară, pădurarii au intrat din nou în cărţile promovării. Cu un program acceptabil, forestierii au aşteptat partida cu formaţia din Câmpina, conştienţi că va fi una pe muchie de cuţit prin prisma locului pe care se află. Cu un picior în „C”, elevii lui Ştefan Nanu au venit sub Tâmpa motivaţi de o primă deosebit de substanţială. Punct sau puncte ale acestora ar fi însemnat aur curat. Acest aspect s-a văzut şi din felul în care se implicau la fiecare balon. O zonă combinată cu un marcaj strict om la om la principalele piese de rezistenţă ale gazdelor.

Pădurarii au jucat pragmatic. După ce au reuşit să înscrie datorită unui forcing prelungit, au conservat rezultatul, printr-o apărare care însă în multe momente a adus palpitaţii suporterilor. Nu a fost un meci spectaculos, nici nu avea cum să fie. Nu

s-au creat prea multe faze de poartă. Echipele s-au suspectat reciproc, căutând să dea lovitura decisivă. Au dat-o gazdele, care au reaprins spe-ranţa. După primele tatonări ale începutului de meci, Ungureanu încearcă vigilenţa lui Panfil cu un şut din 18m care trece cu puţin pe lângă laterală. Peste 4 minute Manea execută o lovitură liberă din 30m şi Popa din 10m pune capul dar balonul trece pe lângă poartă. Tot Iulian Popa se remarcă la faza din min.17 când la un balon trimis de Câmpean şutează direct şi mingea trece pe lângă poartă. La o respingere a mingii din min.19, Manea şutează puternic şi Panfil reţine cu dificultate. Peste patru minute, Coman îl serveşte pe Iulian Popa, acesta îl vede ieşit dintre buturi pe Panfil, lobează şi înscrie. Scorul putea fi majorat în min.25 când portarul oaspeţilor se opune cu dificultate, respingând în lateral un balon trimis de Manea. În toată această perioadă oaspeţii au căutat să anihileze atacurile gazdelor. Primul şut al câmpinenilor se produse în min.28 prin jucătorul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 30 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 44 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 50 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 58 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°