Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 60 de persoane dispărute şi 54 urmărite au fost găsite în ultima săptămână

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Aproape 60 de persoane date dispărute, dintre care 37 de minori, şi alte 54 urmărite pentru a fi arestate sau pentru a executa pedepsele cu închisoarea primite în instanţă au fost găsite în ultima săptămână, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

Poliţiştii de la investigaţii criminale au găsit, în perioada 28 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013, 58 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 37 sunt minori. Copiii nu au fost victime ale vreunei infracţiuni, aceştia fiind încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

De asemenea, poliţiştii au prins 54 de persoane urmărite la nivel naţional, dintre care 44 erau căutate pentru executarea pedepselor cu închisoarea dispuse de instanţe. Alte zece persoane erau căutate pentru a fi arestate, dintre care două aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare.

Una dintre persoanele date în urmărire este un bărbat de 42 de ani, din municipiul Constanţa, condamnat la patru ani de închisoare pentru tâlhărie, lipsire de libertate şi şantaj, acesta fiind prins în 28 decembrie.

O zi mai târziu, poliţiştii bucureşteni au prins în Sectorul 5 un tânăr de 22 de ani, din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, căutat pentru a fi arestat preventiv pentru tâlhărie.

În 3 ianuarie, poliţiştii doljeni au prins un bărbat de 36 de ani, din oraşul Filiaşi, pe numele căruia era emis un mandate de arestare preventivă pentru proxenetism şi care fusese dat în urmărire din 4 mai 2012.

Aproape 60 de persoane date dispărute, dintre care 37 de minori, şi alte 54 urmărite pentru a fi arestate sau pentru a executa pedepsele cu închisoarea primite în instanţă au fost găsite în ultima săptămână, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

Poliţiştii de la investigaţii criminale au găsit, în perioada 28 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013, 58 d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 58 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 26 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 42 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 22 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 46 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°