Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania „Medicii cu care Focşaniul se mândreşte" se apropie de final. Cine crezi că e pe primul loc?

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

În ultima săptămână, focşănenii au avut ocazia de a afla poveştile de viaţă ale celor mai apreciaţi medici din oraş, potrivit clasamentului realizat de „Adevărul", în colaborare cu cititorii focsani.adevarul.ro şi cu un juriu de specialitate. Miercuri va fi publicată povestea medicului clasat pe locul întâi. Cine crezi că este acesta?

Cei mai apreciaţi doctori focşăneni sunt, potrivit rezultatelor campaniei „Medicii cu care Focşaniul se mândreşte", dr. Dana Dincă, şeful secţiei UPU din cadrul Spitalului Judeţean (locul cinci), diabetologul Gheorghe Cocioabă (locul patru), pediatrul Carmen Iacob (locul trei) şi cardiologul Cristina Benguş (locul doi). Nu rataţi, miercuri, în „Adevărul" şi pe focsani.adevarul.ro, povestea medicului care a obţinut prima poziţie în clasament!

Îngeri pentru comunitate

Cu scopul de a-i identifica pe medicii care sunt percepuţi ca nişte îngeri pentru comunitate, „Adevărul" a demarat, la începutul lunii octombrie, campania „Medicii cu care Focşaniul se mândreşte". Timp de două săptămâni, cititorii site-ului focsani.adevarul.ro au avut posibilitatea să nominalizeze acei medici care le-au influenţat în mod pozitiv viaţa. Doctorii cu cele mai multe nominalizări au fost introduşi într-o listă de zece de specialişti, dintre care focşănenii şi-au putut vota preferatul, în intervalul 19 octombrie - 2 noiembrie. Cititorii şi-au exprimat preferinţele pentru unul dintre cei zece medici nominalizaţi, până la data de 2 noiembrie, când s-a oprit votarea. Alături de focşăneni, un rol hotărâtor în ceea ce priveşte desemnarea celor cinci doctori cu care Focşaniul se mândreşte l-a avut şi juriul de specialitate, format din reprezentanţi ai Spitalului Judeţean "Sfântul Pantelimon" şi Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea.

Criterii

Top cinci medici focşăneni a fost stabilit în urma votului juriului, redacţiei şi cititorilor,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 51 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 31 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 41 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 22 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 59 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°