Nu s-au înregistrat incidente între suporterii echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, care sosesc încă în valuri în Bucureşti, a declarat Ambasada Spaniei la Bucureşti. Turişii microbişti nu au avut incidente nici cu pasionaţii români de fotbal, până la această oră.
"Ambasada Spaniei nu deţine date concrete privind numărul cetăţenilor spanioli care au sosit sau vor sosi la Bucureşti pentru a asista la meciul de pe Arena Naţională, dar se apreciază că numărul suporterilor prezenţi se ridică la aproximativ 30.000. Până în prezent nu s-au înregistrat incidente legate de sosirea şi prezenţa suporterilor în Bucureşti", se arată în răspunsul Ambasadei.
Alteţa Sa Regală Prinţul de Asturias, Felipe de Borbon y Grecia se va afla în Bucureşti pentru a asista la finală. În prezenţa sa, echipa câştigătoare va primi, în această seară, cupa Ligii Europa, din partea preşedintelui UEFA, Michel Platini. Alţi membri ai Casei Regale spaniole nu vor fi prezenţi.
Până acum, nu s-au înregistrat incidente care să implice turiştii spanioli şi suporteri români de fotbal, a declarat Şeful Biroului de presă al Poliţiei Române, Marius Tache,pentru Mediafax. La Secţia 1 de Poliţie a fost deschis un centru care ţine legătura cu Ambasada Spaniei
Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată în această seară, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.