Mamun a fost ridicat la rangul de erou pentru că a salvat supravieţuitori prinşi sub dărâmăturile imobilului care s-a prăbuşit luna trecută în Bangladesh, dar, în prezent, el nu-şi mai regăseşte somnul, urmărit de amintirea că a fost nevoit să taie mâna unei tinere.
"Mâna mea era plină de sânge la sfârşit şi nu reuşesc să-mi scot această imagine din cap", mărturiseşte acest salvator, în vârstă de 22 de ani, la aproape o lună după moartea a 1.127 de persoane în prăbuşirea, la 24 aprilie, a Rana Plaza, un imobil de nouă etaje de la Savar, situat la periferia capitalei Dhaka.
"Când mă duc la culcare, am impresia că mă aflu într-un loc întunecat de unde nu pot să fug", spune el, explicând că a renunţat la ideea să consulte un psihiatru, în lipsa banilor.
Drama de la Rana Plaza, cea mai mare în istoria industrială a Bangladeshului, se măsoară, cu siguranţă, în numărul morţilor şi răniţilor. Mai există, însă, un bilanţ psihologic, vizându-i mai ales pe salvatorii care au căutat zi şi noapte timp de aproape trei săptămâni în ruinele imobilului, unde s-au lovit de scene insuportabile.
În cea de-a doua zi a operaţiunilor de salvare, Mamun, un croitor care lucra cu jumătate de normă, şi-a riscat viaţa pătrunzând într-o gaură pentru a salva trei femei. La capătul tunelului, el a observat că mâna unei femei era prinsă sub beton şi bloca accesul la alte victime.
"Ea mă implora: «vă rog, tăiaţi-mi mâna». Nu exista anestezic atunci când am împrumut un ferăstrău de la armată", a mărturisit el.
Sute de voluntari, printre care studenţi, vânzători ambulanţi, mame casnice şi angajaţi în industria textilă care lucrau în cartier, nu reuşesc să-şi stăvilească fluxul de imagini.
Potrivit armatei, cel puţin 2.438 de persoane, majoritatea muncitori în industria textilă, au supravieţuit, dintre care 938 sunt răniţi ce au suferit în mare parte ampu
