Este aparatcicul nepocăit, Ion Iliescu, un cinic pursânge sau un abil arhitect al propriei apărări în faţa acuzelor care i se tot aduc, dar care rămân, în continuare, cu autor necunoscut?

„CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice", iar Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 decembrie", e pur şi simplu un tip "obraznic", astfel grăit-a fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, atunci când a fost abordat de jurnaliştii de la Adevărul să comenteze ultima condamnare a Bucureştiului la Curtea Europeană, pentru dosarul Revoluţiei.

Nu ar fi prima oară când tătucul FSN ne transmite că el, şi nu altcineva, deţine monopolul înţelegerii "realităţilor istorice", după cum nu e prima oară când fostul nomenclaturist Ion Iliescu persiflează memoria celor morţi în iarna lui '89 şi drama, încă de actualitate, a familiilor acestora.

Nu este prima oară când Ion Iliescu are pretenţia de a mai trage o limbă de pământ peste mormintele unor oameni căzuţi, în definitiv, în circumstanţele cele mai bizare, dar pe care , s-o recunoaştem, prea puţini sunt dornici să le mai lămurească azi.

Ei bine, recenta ieşire a lui Iliescu contează tocmai pentru că nu este prima oară când fostul hăitaş-şef ai lui Raţiu, Coposu şi Mihai I îşi expune teza.

Să fie, însă, aparatcicul nepocăit, Ion Iliescu, un cinic pur sânge sau un abil arhitect al propriei apărări în faţa acuzelor care i se tot aduc, dar care rămân în continuare cu autor necunoscut?

Dacă se găseşte în România vreun politician care să fi câştigat detaşat lupta cu timpul şi cu meandrele sale, acela nu este nici măcar Vadim Tudor, ci fostul secretar de la Iaşi, tovarăşul Iliescu. Cu o hărnicie curat stahanovistă, acesta a astupat fiecare crater din marea ruptură ideologică survenită în momentul decembrie 1989.

A reuşit astfel ca în următorii 21 de ani de politică să-şi păstreze calmul,