Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 3 x feminitate

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 23 februarie 2008 · ·

Săptămâna modei de la Milano este în plină desfăşurare. Cu acest prilej, designerul britanic John Richmond şi-a prezentat colecţia pentru sezonul toamnă-iarnă 2008-2009. Săptămâna modei de la Milano este în plină desfăşurare. Cu acest prilej, designerul britanic John Richmond şi-a prezentat colecţia pentru sezonul toamnă-iarnă 2008-2009. Creatorul de modă a fost aclamat îndelung de audienţă, care consideră că noua linie scoate în evidenţă feminitatea.

Un milion de dolari: Pensionar traficant de marijuana

Un american în vârstă de 72 de ani a fost arestat în Maryland, du­pă ce un poliţist care s-a oferit să îi care bagajele a des­co­pe­rit în gen­ţi­le acestuia marijuana în valoare de un milion de dolari, re­la­tează AFP. Poliţistul a fost martorul unei acro­şări într-o parcare de la periferia oraşului Washington, în care a fost implicat Rondell Cole, originar din New York. Pentru că avea permisul suspendat, agentul de poliţie a decis să îi re­ţi­nă bătrânului ma­şi­na şi i-a propus să îl ajute să îşi scoată genţile din portgabaj. Alertat de un miros pu­ternic, poliţistul a chemat în ajutor un echipaj ca­nin, descoperind că gen­ţile erau pli­ne cu marijuana. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a fost plătit cu 500 de dolari pentru a urmări o camionetă şi a transporta genţile.

Stăpâna lebedelor: Scrisoare către Regina Angliei

O fetiţă de 6 ani din MareaBritanie i-a trimis Reginei o scrisoare prin care îi cerea să-i pre­zinte scuze întrucât lebedele sale nu au fost cuminţi, in­for­mea­ză metro.co.uk. Elishia Ste­ven­son a fost ciupită de o lebădă în timp ce se juca în parcul Cornwall. Cum mama i-a spus că frumoasele pă­sări aparţin reginei, fetiţa i-a tri­mis acesteia un plic pe care scria: “Pentru Regină – Palatul Bu­ckin­gham”. “I-a spus că lebedele au fost obraznice şi că ea este foar­te supărată”, a declarat mama fetiţei.

Pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

UPDATE - Finala Ligii Europa, Atalanta - Leverkusen: Lookman face spectacol pentru echipa italiană - scorul este 3-0. Arbitrează Istvan Kovacs

News.ro acum 33 minute
Echipa italiană Atalanta Bergamo şi formaţia germană Bayer Leverkusen se înfruntă, miercuri, pe Dublin Arena, în finala Ligii Europa. Partida este arbitrată de Istvan Kovacs. UPDATE - Lookman, de la Atalanta, este de neoprit. El a marcat golul de 3-

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°