Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii nu merg la tratament în 2010

Publicat in Adevarul, joi 26 noiembrie 2009 ·

Peste 8.000 de dâmboviţeni sunt puşi în aşteptare pe o perioadă nelimitată de Casa Judeţeană de Pensii. Din cauza legii asigurărilor sociale de stat, care nu a fost aprobată până astăzi, beneficiarii îşi iau adio de la biletele de tratament subvenţionate.

Mulţi dintre cei care au beneficiat până acum de tratamente balneare s-au oprit astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, la Casa de Pensii, ca să se intereseze dacă îşi vor primi biletele de tratament pentru anul 2010.

Pensionarii ştiau că, începând cu data de 2 decembrie, puteau să depună cererile, însă, când au ajuns la ghişeu, au dat cu ochii de afişul pe care scria că nu se primesc cereri pentru biletele de tratament care ar urma să fie distribuite anul viitor. Este şi cazul Gabrielei Radu, o pensionară de 62 de ani. Timp de 20 de ani, femeia a beneficiat de tratamentul balnear care, spune ea, îi este vital.

„Fără bilet, tratamentul mă costă 1.500 de lei”

Târgovişteanca spune că biletul pe care l-a primit an de an a ajutat-o să suporte mai uşor problemele de sănătate cu care a fost diagnosticată. „Eu sufăr de o boală cardiovasculară, am avut o pareză şi am suferit şi un infarct. Medicul mi-a recomandat să merg la tratament balnear. Timp de 20 de ani, am fost la Covasna. Am plătit jumătate din pensia mea, adică 400 de lei, pentru 18 zile. Dacă anul acesta nu mai primesc biletul de tratament, sunt nevoită să plătesc 1.500 de lei pentru 14 zile. Nu am ce să fac, trebuie să mă duc. Altfel, a zis medicul că risc să fac o comoţie cerebrală sau infecţie în organism, sau un alt infarct, pentru că boala pe care o am poate să recidiveze. Momentan, nu îmi rămâne decât să aştept, în speranţa că situaţia se va rezolva”, spune Gabriela Radu.

Pensionarii, puşi să aştepte

Dacă până în prezent beneficia de tratament orice persoană care avea calitatea de pensionar al sistemului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°