Fără îndoială, un guvern, fie compus din sfinţi şi mucenici, nu are să poată mulţumi pe toată lumea, şi este neapărat natural ca şi guvernul acesta, cu toată majoritatea de care se bucură, să aibă şi el nemulţumiţii săi. Unul dintre aceştia a emis o idee nouă şi luminoasă: constituirea lor în opoziţie cum se cade. E drept că iniţiatorul ideii acesteia, care mărturisim că n-ar fi rea – căci opoziţia este necesară în mecanismul statului modern – a scos-o la iveală într-un mod cam pripit. Domnia sa – dl Panu din Iaşi – crede că o coalizare de nemulţumiţi, care să-şi aleagă un şef şi să ţină cîteva întruniri, ar fi destul ca nemulţumiţii să capete numaidecît caftanul şi pitacul de la palat.
Noi am spus, la timp, că aceasta n-ar fi cu putinţă, şi că pe lîngă aceste ar mai trebui, constituţional vorbind, să mai voiască şi majoritatea alegătorilor aceea ce voiesc nemulţumiţii noştri. Ceea ce am mai zis cu mult regret tot atunci este că ne pare aproape cu neputinţă o înţelegere a deosebiţilor şi multicolorilor nemulţumiţi, fie chiar asupra unei programe negative. Asupra acestei păreri a noastre voim să revenim, pentru a arăta că faptele o justifică în fiece zi cu prisos. Şi nu numai atît. Nu numai că deosebitele speţe de nemulţumiţi nu se pot organiza în coaliţie, dar încă îşi dau toate ostenelile să dovedească că niciodată nu le-a crezut lumea atît de slabe pe cît sînt, şi că trebuie să renunţe oricine la vreo iluzie în privinţa puterilor disparate din a căror închegare îşi închipuie Lupta de la Iaşi că ar ieşi o formidabilă legiune de opoziţie.
Să dăm exemple.
D-l Dum. Brătianu a fost un vechi membru al Partidului Naţional-Liberal. Domnia sa s-a rupt de la acest partid, încă nu se ştie bine pentru ce. Toată lumea trebuia să creadă că ruptura aceasta se făcuse nu individual din partea d-lui Dum. Brătianu, ci de un grup în capul căruia s-ar fi aflînd domn