Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum trece cancerul prin mintea României

Publicat in Viata Medicala, vineri 22 iulie 2011 ·

Spre deosebire de majoritatea ţărilor Uniunii Europene, în Romania, copiii bolnavi de cancer nu au întotdeauna acces la tratamentul optim. O parte din mecanismele prin care societatea romanească gestionează – după posibilităţi? – „boala secolului 21”, sunt revelate într-o anchetă realizată de dra Sorina Vasile. (...)

Ce înveţi după o săptămână-maraton în care ai căutat printre rănile oncologiei pediatrice.

O poveste incertă despre o societate care nu crede că poate schimba ceva.

La sfârşitul lunii martie a anului acesta, într-o sală mică şi friguroasă, profesorul universitar Lazăr Vlăsceanu îşi învăţa studenţii de la Facultatea de Sociologie din Bucureşti cum să înţeleagă lucrurile pe care le văd pe stradă, în tabloide şi la TV: „Anul 1990 a marcat un nou început şi o nouă perioadă a despărţirilor şi discontinuităţii. (…) De-abia am scăpat de oprimarea vechiului regim şi criticii noului regim ne asurzesc cu reproşurile lor. Am devenit o societate de egoişti, solidarităţile cele mai elementare s-au erodat peste măsură (…) România pare că ne sufocă pe toţi. O criticăm cu toţii, deşi este produsul tuturor“. Carmen Uscatu şi prietena ei cea mai bună, Oana Gheorghiu, nu au auzit niciodată discursul ăsta. Acum doi ani, într-o zi călduroasă de aprilie s-au îmbrăcat în tricouri albe şi au scandat în faţa Guvernului ca să-l ajute pe Dragoş, un copil bolnav de cancer pe care atunci nici nu-l cunoşteau. Copilul trebuia să meargă la transplant de celule stem în străinătate, iar dosarul lui a stat la Direcţia de Sănătate Publică câteva luni. Era prima oară când încercau ceva în genul acesta şi simţeau că toată lumea le ia de nebune. Totuşi, a funcţionat. Dosarul lui Dragoş a fost aprobat. Nici acum Carmen şi Oana nu-şi pot explica de ce copilul acela le-a făcut să iasă din amorţeala şi resemnarea că „oricum nu poţi schi

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 46 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 37 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Cod portocaliu de inundaţii în judeţele Neamţ şi Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Albuia, afluent al râului Siret, în judeţele Neamţ şi Iaşi. Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Stăniţa. În aceste

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°