Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut doi tineri din Straja care au încercat să introducă ilegal în țară 10.000 de pachete de ţigări de contrabandă.
În această dimineaţă, în jurul orei 02.45, pe timpul executării unei misiuni specifice, politistii de frontiera din cadrul SPF Brodina au observat în apropierea frontierei un grup de persoane care se deplasa dinspre Ucraina spre interiorul României, transportând mai multe colete voluminoase.
În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră, aceștia au reușit să îi prindă pe Constantin C. în vârstă de 21 de ani şi Vasile M. de 23 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Straja.
Potrivit polițiștilor de frontieră, în zona unde au fost reţinuţi cei doi, s-au descoperit mai multe colete voluminoase ce conţineau 10.000 pachete de ţigări marca Doina, de provenienţă Republica Moldova.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea soluţionării legale.
Țigările în valoare de 90.000 lei au fost confiscate de către poliţiştii de frontieră suceveni, care efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun.