Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coincidente bizare intr-un dosar DNA

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 4 iunie 2013 ·

Cazul Sorin Alexandrescu - seful Antenelor, contine o serie de coincidente bizare. Si ridica mai multe semne de intrebare. Va fi extrem de interesant sa vedem cum va demonstra procurorul competenta DNA in acest caz. Sau ridicarea de pe strada a prezumtivului infractor in ciuda faptului ca acesta nu a fost in prealabil invitat la DNA. Si asta la doua zile dupa ce fusese redactat comunicatul DNA. Un fel de scrisoare din viitor. Mai exista imprejurarea, si ea destul de ciudata, ca in trecut sotul doamnei Laura Codruta Kovesi, seful DNA, a lucrat si a incasat bani chiar de la firma supusa presupusului santaj.

Colac peste pupaza, apar dezvaluiri cu probe ale unor legaturi care exista intre domnul Ioan Bendei, reprezentantul RCS-RDS si familia Traian Basescu. O alta coincidenta tulburatoare este ca primele tensiuni intre RCS-RDS si Antene au avut loc chiar in timpul suspendarii lui Traian Basescu din functia prezidentiala si a organizarii referendumului pentru demitere, cand RCS-RDS a inceput sa scoata sistematic Antena 3 de la transmisie. Si inca un fapt izbitor de ciudat: obiectul prezumtivului santaj este un contract incheiat intre RCS-RDS si o firma a domnului Mitica Dragomir care, cel putin in aparenta, contine fapte infinit mai grave decat cea pentru care, in baza unor simple presupuneri, domnul Sorin Alexandrescu sta dupa gratii.

Procurorul de caz si doamna Kovesi, noua sefa DNA, numita pe algoritm Traian Basescu, pot sa-si gestioneze cazul linistiti. La fel cum si eu, ca parlamentar roman, imi pot exprima nedumerirea si ma pot intreba, pentru ca am mai multe indicii decat au avut cei care l-au arestat de pe strada pe Sorin Alexandrescu, de ce in acest dosar exista atat de multe fapte tulburatoare? Si nu-mi poate cere nimeni pe lume sa ignor faptul ca, atat domnul Traian Basescu, cat si doamna Kovesi au fost deseori criticati de Antena 3. Asa c

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°