Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurt pe doi

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 decembrie 2009 ·

Ialomiţenii n-au strălucit, dar au cîştigat fără emoţii şi aseară

Campioana avea nevoie de victorie pentru a ierna în vîrful clasamentului, la egalitate de puncte cu CFR Cluj şi Steaua. Dar în prima parte gazdele au dat impresia că eşecul de la Stuttgart, din Ligă, i-a "scuturat" serios.

Ialomiţenii au intrat greu în joc. Frunză nu se simţea în largul său în banda dreaptă, de unde a luftat ca un amator.

Semedo era lipit de tuşa din stînga, dar marcase în Germania de pe partea opusă. Petrescu a sesizat, iar cei doi au schimbat flancurile. Şi au venit şi ocaziile. Frunză a întors pentru Rusescu, însă şutul atacantului de la 12 metri a trecut alături (34). Cei doi au combinat din nou (38), tot fără succes.

SEMEDO E LA AL PATRULEA GOL CONSECUTIV

Partea secundă i-a găsit pe ieşeni baricadaţi în faţa propriei porţi. Strecuraţi în aglomeraţia din careul advers, Frunză (54), întîmpinat excelent de Brăneţ, şi Maftei (55), din cîţiva metri, au ratat ţinta. Portarul oaspeţilor a scos pînă la urmă mingea din poartă după o lovitură liberă a lui Brandan deviată în plasă de Bilaşco (65).

Semedo a ratat iniţial "scăriţa" peste Brăneţ (70), dar i-a ieşit mai tîrziu (84), cînd a făcut 2-0. Scorul ideal pentru o iarnă liniştită în bîrlogul "lupilor" din Urziceni.

După 48 de ani

După succesul de aseară, Unirea le-a egalat pe CFR şi pe Steaua în fruntea clasamentului. Trei "campioane de toamnă" n-au mai existat în Liga I din sezonul 1961-1962, cînd Petrolul Ploieşti, Steagul Roşu Braşov şi Dinamo aveau cîte 18 puncte. Asta în condiţiile în care prima divizie era alcătuită din 14 formaţii, iar pentru o victorie se acordau două puncte. La finalul acelui campionat, titlul avea să-l cîştige echipa din Ştefan cel Mare. (Ionuţ Iordache)

Ofsaid la Bălan?

Golul de 1-0 a stîrnit cotroverse. Î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 12 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 11 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 9 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 6 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 7 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 9 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°