Vasile Berci, deputatul maramureşean care în luna mai a acestui an a mai fost acuzat că a votat „la două mâini", a fost surprins din nou în timp ce încerca să voteze şi pentru colegii absenţi. Acesta urmează să fie anchetat de către procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a doua oară în acest an, Institutul pentru Politici Publice a cerut în mod public Camerei Deputaţilor să îi sancţioneze pe cei implicaţi în activitatea de fraudare a voturilor din plen. „Nu mai puţin de patru înregistrări video au arătat că membri ai Camerei Deputaţilor au votat proiecte de lege, în diferite şedinţe de plen, folosind atât cartelele proprii, cât şi pe cele ale unor colegi au rămas fără niciun ecou, conducerea Camerei Deputaţilor ignorând această realitate" se arată în cea mai recentă sesizare făcută de către IPP.
De această dată au fost vizaţi Ciprian-Florin Luca - PSD, Vasile Berci - PNL, Dănuţ Liga - PDL, Marius Dugulescu - PDL, Valentin Rusu - PDL, Ioan Stan - PSD, Gheorghe Ana - PSD şi Ion Dumitru - PSD, respectiv de cele ale deputaţilor ale căror cartele erau folosite la voturile din plen. Reprezentanţii IPP au cerut procurorilor ca cei opt deputaţi să fie cercetaţi şi să dispună măsurile care se impun.
Deputatul maramureşean, Vasile Berci nu este la prima abatere de acest gen. Acesta a mai fost implicat într-un scandal similar în luna mai a acestui an.