Bătălia Iutlandei a fost cea mai mare bătălie navală din Primul Război Mondial. A fost, de fapt, singura mare bătălie navală a războiului, iar ambele tabere (flota britanică și flota germană) au susținut ulterior că au câștigat confruntarea. Reinhard Scheer e numit la comanda Flotei germane în ianuarie 1916 și începe o serie de mișcări în apropierea coastelor britanice. Scheer era convins că britanicii nu pot descifra codurile liniilor de comunicații ale flotei sale și credea că flota britanică, aflată la Scapa Flow în Nordul Scoției, nu va putea interveni în cazul unui atac surpriză de proporții. Însă Scheer se înșela: englezii descifrau toate mesajele codate ale germanilor și erau pregătiți să răspundă unui atac naval. Ambele flote au navigat în formațiuni similare, cu flotile de recunoaștere în fața navelor de bătălie. Bătălia propriu-zisă a avut cinci faze. În prima fază, amiralul Beatty, aflat în fruntea crucișătoarelor britanice, se confruntă cu forța germană echivalentă condusă de Amiralul Hipper (31 mai), pe care o împinge spre sud, în direcția flotei germane. În a doua fază, Beatty se retrage spre Nord, urmărit de cuirasatele germane. În acest punct, ambele tabere considerau că bătălia mergea potrivit planului (în ciuda faptului că englezii pierduseră deja 2 nave). Însă și pe germani îi aștepta o surpriză neplăcută: crezând că sunt implicați într-o urmărire care se va termina cu distrugerea crucișătoarelor britanice, germanii s-au trezit dintr-o dată bombardați de flota condusă de Amiralul Jellicoe, despre care credeau că se află prea departe pentru a putea interveni. Artileria britanică l-a obligat pe Scheer să se retragă. Amiralul german a încercat atunci o manevră care s-ar fi putut termina foarte prost: el s-a întors, sperând să se strecoare pe lângă navele lui Jellicoe, pentru a se întoarce în apele Balticii. Jellicoe încetinise însă, iar germanii s-au