Ori de câte ori citesc un thriller istoric am impresia că autori contemporani nouă încearcă să acopere o perioadă în care acest gen literar încă nu exista. Victime şi ucigaşi sunt de când lumea, dar scriitori care să le dezvăluie destinele, în ficţiuni cu suspans, cu mister, nu au apărut de prea multă vreme. Guido Cervo îşi plasează acţiunea din "Semnul lui Attila" în anul 451, când, în Câmpiile Catalaunice, s-au confruntat aprig oştiri ale romanilor, hunilor, vizigoţilor, gepizilor, burgunzilor şi ale altor neamuri. "Il Piave" nota: "o pagină de neuitat, care va pecetlui soarta nefericită a conducătorului de oşti Attila, regele hunilor, şi va marca pentru totdeauna destinul Europei".

Autorul descrie încleştarea de pe câmpul de luptă cu o remarcabilă capacitate sugestivă, cu un realism uimitor. Parcă în faţa ochilor ni s-ar derula un documentar filmat al bătăliei de atunci, aşa cum sunt jurnalele de front rămase din primul şi al doilea război mondial. Îi vedem pe combatanţi cum îşi aleg şi îşi ocupă locuri strategice, cum organizează ambuscade sau tatonează punctele slabe ale adversarilor, cum, în cele din urmă, dau piept unii cu alţii, măcelărindu-se fără milă cu armele din acea epocă. La sfârşitul zilei, mii de morţi şi răniţi sunt semnul unei ciocniri violente între civilizaţie şi barbarie, la fel de crudă şi una, şi alta, fiecare dintre ele exprimând o altă filosofie de viaţă.

Dar această grandioasă luptă este punctul culminant al poveştii imaginate cu har de către Guido Cervo. Până la paginile pe care i le consacră, autorul urmăreşte soarta a numeroase personaje, reale sau imaginare, prezentate convingător, memorabil. Unii eroi sunt curajoşi, alţii laşi, unii ucid de nevoie, ca să se apere, alţii, dintr-un dispreţ profund faţă de cei care nu sunt de partea lor. Toţi cred că au dreptate şi nu se îndoiesc nici o clipă de justeţea cauzel