Nu cu multe zile în urmă, dl Romano Prodi spunea după o întîlnire cu prim-ministrul român: "Tribunalul Penal Internaţional ţine de spiritul european, e o alegere etică pe care trebuie să o împărtăşim, altfel nu vom fi decît o piaţă comună, ori Europa e mai mult decît atît". Fiecare vorbuliţă a preşedintelui Comisiei Europene e adevărată şi e cît se poate de normal că Uniunea Europeană susţine fără echivoc activitatea nou-înfiinţatei Curţi. Nici un om civilizat nu poate fi împotriva ideii de justiţie universală, nici o persoană în toate minţile nu poate respinge ideea unei justiţii penale internaţionale şi nici un om cît de cît cultivat nu poate să reziste seducţiei unei asemenea idei. Există, însă, două întrebări foarte importante care se ridică în momentul în care trecem la real-izarea acestui ideal. Prima întrebare este: sîntem în stare să aducem idealul în realitate fără să-i alterăm înălţimea? Şi a doua: ce preţ trebuie să plătim pentru realizarea acestui ideal? La prima întrebare voi încerca un răspuns fără să alunec în filosofii dulcege spunînd ca orice trecere din ideal în real înseamnă o cădere şi o deteriorare, pe care spiritele pragmatice o numesc "ajustare". În schimb, nu pot să nu amintesc că trăim într-o lume în care statul de drept, democraţia liberală şi respectul pentru drepturile omului înseamnă ceva serios pentru mai puţin de jumătate din guvernele aflate acum la putere. Nu pot să nu reamintesc că aceste guverne vor livra judecătorii Curţii. Tare mă tem că, luaţi repede, judecătorii veniţi din atîtea tradiţii juridice şi din atîtea colţuri ale lumii, vor aproxima foarte diferit răspunsul la o eventuală întrebare "ce este justiţia?". Pe de altă parte, nu ne-am despărţit de prea multă vreme de un secol în care reacţia comunităţii internaţionale sau, cel puţin, a părţii ei civilizate, în faţa unor indivizi precum Stalin, Pol Pot, Ceauşescu sau