Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu susţine că primul pod al pasajului Mihai Bravu ar putea fi gata în martie. Pasajul va fi traversat zilnic de 48.000 de maşini

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus, sâmbătă, că şoferii ar putea circula pe primul pod al pasajului Mihai Bravu - Splaiul Unirii în luna martie a anunlui viitor, dacă vremea va permite înaintarea lucrărilor.

Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, că lucrările merg foarte bine, chiar mai bine decât s-a aşteptat, în condiţiile în care au trecut doar trei luni şi patru zile de când au fost reluate lucrările, potrivit Mediafax.

„Pe 6 ianuarie înţeleg că va fi adus şi ultimul tablier pentru că podul să se poată traversa în întregime. Aşa cum puteţi vedea, scheletul podului este terminat şi susţinut. Cred că dacă vremea ne va permite, undeva în martie 2014 se va putea circulă pe acest pod“, a precizat edilul-şef.

În ceea ce priveşte lucrările la cel de-al doilea pod, Sorin Oprescu a declarat că au fost amplasaţi stâlpii în laterale, în vederea realizării podului, iar la sfârşitul anului 2014 întregul pasaj va fi dat în folosinţă.

Cu acelaşi prilej, primarul general a precizat că pasajul va fi traversat zilnic de peste 48.000 de maşini şi va contribui la descongestionarea traficului în zonele Brâncoveanu, Niţu Vasile, bulevardul Berceni şi fosta Macaralei.

Pasajul Mihai Bravu - Splaiul Unirii va avea două poduri paralele, peste Splaiul Unirii/Râul Dâmboviţa şi, respectiv, peste intersecţia Prelungirea şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor.

Podurile, unul cu o lungime de 675,4 metri şi altul cu o lungime de 687,7 metri, vor avea câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar primul esre terminat în proporţie de 65%.

Primăria Capitalei a atribuit în august, prin licitaţie restrânsă accelerată, asocierii italiene Astaldi Spa - Astalrom SA un contract de 155,7 milioane de lei (35 milioane euro), inclusiv TVA, pentru finalizarea lucrărilor la pasajul Mihai Bravu - Splaiul Unirii.

Pe aceeaşi temă:

Pasajul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°