Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prahova: Şefii administraţiei publice, de acord cu descentralizarea, dar asta să însemne şi resurse

Publicat in Mediafax, marți 29 octombrie 2013 · ·

Şefii administraţiei publice din Prahova sunt de acord cu proiectul Legii descentralizării, spunând că decizia trebuie să fie "aproape de cetăţeni", şi nu la Bucureşti, însă vor ca descentralizarea să nu însemne doar responsabilităţi în plus pentru autorităţile locale, ci şi resurse financiare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma (PSD), se declară unul dintre susţinătorii descentralizării, considerând că deciziile trebuie luate "aproape de cetăţean", şi nu la Bucureşti, unde nu se cunosc realităţile din judeţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"România trebuie să renunţe definitiv şi irevocabil la principiul centralismului democratic. Noi am învăţat la istorie cum a fost cu statul dac centralizat al lui Burebista, o să-l abandonăm acum şi o să revenim la un stat democratic, iar resursele adunate de la popor să fie folosite mai aproape de popor pe de o parte, pe de cealaltă parte decizia să fie acolo unde este cetăţeanul, şi nu în Bucureşti, pe Dealul Mitropoliei, unde toată lumea a uitat că în România sunt încă mii de localităţi fără asfalt, fără apă, fără gaze, fără canalizare şi fără locuri de muncă. De aceea, sunt întru totul de acord cu legea descentralizării" a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Mircea Cosma a mai spus că aproape toate guvernele până în 2012 au "spoliat" bugetele localităţilor în favoarea administraţiei centrale şi că, în opinia sa, ideal ar fi ca 80 la sută din sumele provenite din impozitul pe venitul global (IVG) şi din TVA să rămână în teritoriu, iar aparatul central al statului să primească doar 20 de procente din aceste venituri. Cosma spune că acest lucru se va întâmpla, dar nu în viitorul apropiat.

"Personal, cred că dacă România ar fi puternică şi ar fi ieşit din tranziţie, nu ar avea voie să plece din judeţe mai mult de 20 la sută din IVG şi d

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum o ora
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 50 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum 17 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°