Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Investitorii Yildirim şi Trafigura s-au precalifiat la Cuprumin

Publicat in Romania Libera, vineri 6 septembrie 2013 ·

Doi dintre cei trei investitori interesaţi să cumpere concentratul de cupru de la Cuprumin, Yildirim Holding (Turcia) şi Trafigura (Olanda), au rămas în cursă, după ce Glencore (Elveţia) a avut "omisiuni" în privinţa scrisorii de garanţie bancară, a anunţat ministrului Economiei, Varujan Vosganian, citat de Mediafax.

În urma evaluării celor trei dosare, consultanţii au decis că doar investitorii din Turcia şi Olanda au trecut de faza de precalificare, a declarat vineri Vosganian.

"Ceea ce a făcut deosebirea dintre cele trei este în primul rând îndeplinirea condiţiilor privind scrisoarea de garanţie bancară, în sumă de 1,2 milioane de euro. În ceea ce priveşte Glencore, au existat o seamă de omisiuni legate de prezentarea acestei scrisori de garanţie bancară", a spus ministrul.

El a adăugat că urmează să fie începute următoarele faze ale procedurii cu cele două companii rămase şi speră ca procesul să fie finalizat la jumătatea lunii octombrie.

Grupul Trafigura, înregistrat în Olanda, se ocupă cu tranzacţionarea de petrol, metale şi resurse minerale, având afaceri de peste 120 miliarde dolari pe an, cu activităţi în întreaga lume. Una dintre cele mai mari case de trading din lume - a treia după cifra de afaceri - Trafigura a fost fondată în 1993 de un grup de traderi desprinşi din grupul Marc Rich & Co., devenit mai târziu Glencore. Acţiunile sunt deţinute de angajaţi, iar compania este atentă ca niciun acţionar să nu poată acumula o participaţie prea mare, strategie similară altor companii mari cu profil similar.

Grupul Yildirim, cu sediul la Istanbul, este un conglomerat industrial diversificat, cu activităţi în tradingul de mărfuri, minerit şi energie, construcţia de nave. Compania a fost înfiinţată în 1963 şi este controlată de miliardarul turc Robert Yildirim. Cea mai recentă achiziţie a grupului, anunţată în luna august, este Mechel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 59 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 26 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 19 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°