Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rulmentistele s-au impus la pas

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 10 aprilie 2008 ·

A doua deplasare a sezonului pentru Rulmentul a fost una în care fără să forţeze, a învins la opt goluri diferenţă. Patricia Vizitiu, cu probleme medicale, şi Codruţa Zavragiu n-au făcut deplasarea la Roman, însă nici Ionica Munteanu nu a putut pleca, având probleme cu spatele. În acest fel, Mariana Târcă a mers pe mâna junioarei Daniela Vălean, care va trebui că se obişnuiască cu atmosfera lotului şi a ligii naţionale. Deşi a făcut deplasarea, Woo Sun He nu a fost folosită datorită unor dureri de coloană. În acest fel, Nicoleta Gâscă a fost folosită întregul meci, înscriind de şapte ori. Meciul a fost la discreţia rulmentistelor, care au condus permanent.

Următoarea partidă este cea cu Universitatea Jolidon Cluj, luni, 14 aprilie, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, urmând ca peste alte trei zile echipa să se deplaseze în Spania, la San Sebastian, pentru meciul din semifinala Cupei Cupelor cu Bera-Bera. Atmosfera în echipă este bună şi se speră ca până la acest meci să fie recuperate Ionica Munteanu şi Woo Sun Hee.

Biletele pentru

semifinala cu Bera -Bera

Astăzi, de la ora 10:00, la caseria Sălii Sporturilor „D.P.Colibaşi” din Braşov se pun în vânzare biletele pentru meciul de handbal feminin din semifinala „Cupei Cupelor” dintre vicecampioana ţării, Rulmentul-Urban Braşov, şi formaţia Spaniei Bera –Bera, din 26 aprilie, ora 19:00. Preţul biletelor este de 30 de lei în sectoarele 1-5 şi 50 de lei în sectoarele 6-11. A doua deplasare a sezonului pentru Rulmentul a fost una în care fără să forţeze, a învins la opt goluri diferenţă. Patricia Vizitiu, cu probleme medicale, şi Codruţa Zavragiu n-au făcut deplasarea la Roman, însă nici Ionica Munteanu nu a putut pleca, având probleme cu spatele. În acest fel, Mariana Târcă a mers pe mâna junioarei Daniela Vălean, care va trebui că se obişnuiască cu atmosfera lotului şi a ligii

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°