Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cafeaua de dimineaţă, la televizor

Publicat in Dilema Veche, vineri 17 iulie 2009 ·

Dimineaţa, am prostul obicei să mă trezesc cu televizorul. Mă ridic din pat, îi dau drumul şi, în timp ce merge, fac drumuri la baie sau mă duc în bucătărie să-mi fac o cafea. În tot acest timp, trag cu urechea la ce se spune la televizor. Mă interesează, în principal, cum va fi vremea " şi, pe lîngă asta, ce se mai întîmplă prin ţară şi în lume.

La ora la care mă trezesc " 8,00 " Antena 3 iese din calcul, pentru că atunci se dă în reluare emisiunea În gura presei realizată de Mircea Badea, din seara precedentă. Nu, nu am dispoziţia să-i ascult giumbuşlucurile. La fel, iese din calcul şi Antena 1: Neaţa cu Răzvan şi Dani, acea colecţie de tîmpenii şi scălîmbăieli matinale, asezonată cu vedete de doi bani invitate în platou, mi-ar strica iremediabil ziua. Mă ţin departe şi de emisiunea de la TVR 1, Trezirea la apel. Mi se pare o emisiune făcută pentru pensionari " sau, în orice caz, pentru oameni care nu au nici o apăsare. Cei doi prezentatori, Mihai Cioceanu şi Anca Artimon, sînt de-a dreptul soporifici. Fac eforturi mari să fie glumeţi, dar se vede că sînt adormiţi şi fără chef. De altfel, nici formatul emisiunii nu-i ajută să se trezească: invitaţi cu care stau, liniştiţi, la taclale sau concursuri adresate telespectatorilor, în care aceştia pot să sune, să cîştige nu ştiu ce. Cine are timp de aşa ceva, înainte să plece la serviciu? Dar, precum spuneam, pensionarii sînt cu siguranţă mulţumiţi. Cum eu mai am ceva timp pînă să ies la pensie, nu mă număr printre telespectatorii acestei emisiuni.

Cea mai bună variantă pare Realitatea TV, televiziunea care se vrea dinamică, CNN-ul românesc. La Realitatea TV se repetă de nu ştiu cîte ori ştirile din ziua precedentă sau ce s-a întîmplat pe timpul nopţii. Bine şi-aşa, să-ţi intre bine în cap. Mai rău e că ţin cu tot dinadinsul să aibă şi un invitat în studio, să analizeze, chipurile, principalele ştiri. Şi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 42 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 44 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°