Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Narcis Iustin Ianău: „Am nevoie de un sprijin financiar şi moral“

Publicat in Adevarul, joi 21 februarie 2013 ·

Finalistul primei ediţii de la „Românii au talent“ speră că Eurovisionul îi va aduce norocul de care nu a avut parte. Adolescentul ce a uimit întreaga ţară cu vocea lui spune că în ciuda talentului nu a primit oferte muzicale şi nu beneficiază de susţinerea unui mentor, fiind nevoit să se descurce singur.

După ultima etapă a talent-show-ului de la Pro TV, când rapperul Adrian Ţuţu l-a surclasat, Narcis Iustin Ianău a crezut că soarta îi va surâde. Tânărul din Bacău a luat lecţii de canto în Germania, a susţinut câteva concerte, dar apoi, apariţiile publice s-au rărit. Cântăreţul mărturiseşte că deşi au trecut doi ani de când s-a remarcat în faţa a milioane de telespectatori, talentul său nu a atras propunerile producătorii români, ci, mai degrabă, invidiile oamenilor. Reuşind să depăşească dificultăţile, Narcis şi-a compus prima piesă, „Seven“, pe care o va interpreta la Eurovision în semifinala naţională din 24 februarie, când va împlini 18 ani.

„Adevărul“: Ai compus piesa de la Eurovision cu Dumitraş Horaţiu Dan. De la ce a pornit colaborarea?

Piesa „Seven“ s-a născut la Cluj-Napoca, oraşul în care am mulţi prieteni şi cu care rezonez pentru că are un aer boem. Toamna trecută l-am cunoscut pe compozitorul Horaţiu Dumitraş şi ne-am înţeles bine. Aşa am creat melodia: el s-a ocupat de partea electronică, iar eu de viori şi pian, iar linia melodică şi versurile îmi aparţin. Am încercat să combin stilul electro cu stilul clasic şi să arăt că vocea de operă se poate adapta şi la un alt gen muzical. Produsul finit este ceva foarte nou în România.

Într-adevăr, „Seven“ îmbină stilul clasic, cu dubstep şi tehno. Crezi că românii ar vota o melodie atipică, de nişă, ţinând cont că anul trecut s-a calificat „Zaleilah“ de la Mandinga, o melodie comercială?

Nu cred că sunt pregătiţi, pentru că e ceva neobişnuit, dar melodia a fost cea mai bună alege

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 45 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 27 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Lumea tocmai a înregistrat cea mai fierbinte lună aprilie din istorie

Mediafax acum 16 minute
Fiecare lună începând cu iunie 2023 s-a clasat ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, conform Reuters. Incluzând lu

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Săptămâna Luminată. Ce NU au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște

Gandul acum 20 minute
Săptămâna Luminată. Ce nu au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște! Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşt

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°