Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR Braşov se solidarizează cu sindicatul din cadrul DGASPC Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 25 octombrie 2010 ·

În urmă cu câteva zile, conducerea Sindicatului Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copilului Braşov din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a luat decizia de recuzare din calitatea de membru al Colegiului Director al direcţiei pe consilierul judeţean PNL Sebastian Grapă. Motivele care au stat la vaza acestei decizii sunt că nu şi-a respectat promisiunile făcute, „atitudinea sa faţă de sistemul de Asistenţă Socială se rezumă la simple interese pecuniare ce pot rezulta din colaborarea cu acest sistem”, are o atitudine dispreţuitoare faţă de angajaţi şi a înfiinţat Agenţia Judeţeană pentru Persoane cu Handicap care are acelaşi obiect de activitate ca şi DGASPC Braşov. Un alt motiv este că din partea PNL sunt doi reprezentanţi, Sebastian Grapă şi Claudiu Coman, deşi în legislaţie se spune că trebuie să fie reprezentat întreg spectrul politic. Această decizie a fost transmisă şi conducerii UNPR Braşov. Preşedintele acestei organizaţii, Radu Bădiţă, spune că el sprijină demersul acestui sindicat. „Dorim să se termine odată cu acest stil de lucru. Şi chiar vom propune şi noi pe cineva pentru a face parte din Colegiul Director al DGASPC pentru că suntem un partid aflat la guvernare”, susţine Radu Bădiţă. În replică, consilierul judeţean PNL Sebastian Grapă spune că toate aceste acuzaţii sunt nefondate, ba chiar îi va face plângere penală preşedintelui acestui sindicat, Luminiţa Olteanu, pentru mai multe nereguli descoperite de un audit al Consiliului Judeţean făcut la DGASPC Braşov în anul 2005 asupra activităţii acestei instituţii în perioada cât a fost condusă de Luminiţa Olteanu. „Au fost descoperite atunci foarte multe lucruri în neregulă. Chiar dacă unii ar spune că s-au prescris acele fapte eu sunt de altă părere, aşa că îi voi face o plângere penală acestei doamne”, susţine Sebastian Grapă. În urmă cu câteva zile, conduc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 44 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 34 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°