Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regimul din Siria pregătea atacuri cu arme chimice. Planul lui Assad a fost dejucat de Israel

Publicat in Antena 3, marți 8 ianuarie 2013 ·

Regimul din Siria pregătea un atac cu arme chimice, la sfârşitul lui noiembrie 2012, însă planul a fost dejucat de serviciile de spionaj israeliene, care au transmis informaţiile Statelor Unite, potrivit unor surse citate de presa israeliană şi americană, informează Mediafax.

Mai mulţi comandanţi militari israelieni au luat legătura cu Pentagonul, în ultimele zile ale lunii noiembrie, şi au transmis că trupele siriene pregăteau arme chimice la două depozite de armament.

Cel mai probabil, scrie New York Times, era vorba de gaz sarin în dispozitive de 225 de kilograme care urmau să fie lansate din avioane împotriva insurgenţilor.

După numai câteva ore, preşedintele Barack Obama a fost informat că armele fuseseră încărcate în vehicule care urmau să le transporte la baze aeriene.

SUA, prin vocea secretarului de Stat Hillary Clinton, au lansat imediat un semnal de alarmă privind presupusele intenţii ale preşedintelui Bashar al-Assad, liderul regimului din Siria, ţară care se confruntă, de aproape doi ani, cu revolte reprimate violent care au degenerat într-un conflict civil soldat cu 60.000 de morţi.

Statele Unite, Uniunea Europeană, ţările arabe, Rusia, China, Irakul şi Turcia au transmis, de atunci, avertismente repetate regimului de la Damasc, somându-l să nu utilizeze arme chimice, considerate arme de distrugere în masă şi interzise de reglementările internaţionale.

"Cred că ruşii au înţeles că o astfel de situaţie ar fi forţat Statele Unite să intervină în Siria", a declarat un oficial din cadrul Pentagonului, conform site-ului de ştiri israelian Ynetnews.

În ultima lună a anului trecut, opoziţia siriană a semnalat cel puţin două incidente în care armata siriană ar fi utilizat arme chimice, dar informaţiile nu au fost confirmate din alte surse. Regimul de la Damasc a dat asigurări că nu va

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 32 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 56 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 27 minute
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 16 minute
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 2 ore
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

VIDEO Suporterii Borussiei Dortmund au invadat Londra înainte de finala cu Real Madrid - Imagini spectaculoase cu fanii nemți

HotNews acum 43 minute
​Finala UEFA Champions League dintre Borussia Dortmund și Real Madrid a împărțit în două capitala Angliei, acolo unde va avea loc ultimul act al celei mai tari competiții inter-cluburi. Suporteri Borussia DortmundFoto: Eibner-Pressefoto/Bert Harzer

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°