Vasile M., de 37 de ani din Vadu Izei, a fost snopit aseară în bătaie de doi sigheteni. Aceştia l-au luat pe bărbat la bătaie după ce au băut bine într-un bar din Sighet. Cearta a început în timp ce se cinsteau în local dar cei doi l-au bătut pe bărbat după ce acesta a ieşit, pe drumul spre casă.
Aseară, la ora 20,30, prin Serviciul Unic Apeluri Urgenţe s-a primit o sesizare despre faptul că, Vasile M., de 37 ani, din Vadu Izei, a fost agresat fizic de mai multe persoane, lângă podul peste râul Iza, la intrare în localitate.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului unde a identificat doi suspecţi şi a stabilit împrejurările în care a avut loc fapta. Poliţiştii au constatat că, între persoana vătămată şi alţi doi tineri, Vasile O., de 25 de ani şi Marian D., de 18 ani, ambii din Sighetu Marmaţiei, a avut loc o discuţie aprinsă, în timp ce consumau băuturi alcoolice la un bar din Sighet. După ce Vasile M., a părăsit barul, a fost agresat de către cei doi.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Faţă de cei doi suspecţi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.