Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua conducere de la Rapid atacă Liga I după un meci istoric. Planurile giuleştenilor pentru sezonul următor

Publicat in Adevarul, duminică 14 iulie 2013 ·

Victoria înregistrată sâmbătă de Rapid în faţa Concordiei Chiajna, graţie căreia echipa de sub Podul Grant va rămâne în Liga I campionatul 2013/2014, este trecută drept primul succes în palmaresul noii conduceri giuleştene, formată din Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir.

Nicolae Cristescu, unul dintre finanţatorii clubului giuleştean, a comentat pentru DigiSport atât partida istorică, în urma căreia Rapid a ieşit învingătoare, cât şi strategia pentru sezonul următor.

...despre meciul de baraj: „Mulţumesc minunatei galerii, care ne-a purtat spre această victorie,. Eram convins că aşa va fi. Rapid va ajunge acolo unde îi este şi i-a fost întotdeauna locul. Poate nu acum, în turul care se apropie, deoarece am început foarte târziu pregătirile, dar vom realiza tot ce ne-am propus. Am trecut în aceste zile de la agonie la extaz, au fost zile când nu credeam că mai putem prelua echipa“.

...despre lot: „În proporţie de 99%, acesta este lotul pe care îl vom avea în ediţia viitoare de campionat. Mai avem însă negocieri, vor mai apărea surprize. Toată echipa a meritat această primă. Pancu iese mereu în evidenţă prin efortul lui, prin risipa de energie şi va fi omul în jurul căruia vom construi noua echipă a Rapidului“.

...despre plecarea lui Nicolae Grigore cu doar câteva ore înainte de meciul de baraj: „Am avut parte de o mare dezamăgire legată de Nicolae Grigore, am discutat cu el în urmă cu câteva zile, l-am şi lăudat în declaraţii. I-am dat dezlegare să plece, iar prima zi în care putea face asta era duminică, deci după meci, dar el a dispărut imediat, n-a vrut să mai joace deloc pentru Rapid, deşi aceasta este echipa care l-a consacrat şi prin intermediul căreia şi-a găsit un contract în străinătate. Asta este, păcatul lui, acum nu mai contează, rămâne însă dezamăgirea“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

TOATE reacţiile după un meci istoric. Rapi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°