In memoria lui Vladut De multe ori suntem opriti in drum de oameni cu "mana intinsa" si tot de multe ori, manati de milostenie, ne scotocim in buzunare sa-i "ajutam" pe cei care apeleaza la bunatatea noastra!
Am auzit de curand o poveste adevarata legata de acest aspect al vietii cotidiene - cersetoria - , care te cam pune pe ganduri inainte "sa ti se faca mila". Poveste din strainatati... cu protagonisti de pe la noi.
In Franta, orasul Ferney-Voltaire, la granita cu Elvetia, la numai cateva minute de Geneva, intr-un supermarket al carui nume l-am uitat.
Un loc in care constientizezi ca "civilizarea" populatiei se face in primul rand cu banul. Pentru ca oamenii sa fie ordonati - sa duca de unde au luat carucioarele cu care au facut cumparaturile si sa nu le lase prin parcare - exista un sistem: cand iei caruciorul, trebuie sa introduci o moneda - 1 euro - , pe care o recuperezi cand il duci inapoi. Aceasta metoda insa a dezvoltat o practica potrivita ca o manusa pentru o alta categorie de oameni, culmea sau nu, veniti din Romania! Persoana care mi-a relatat cum se poate trai foarte bine fara sa faci nimic intr-o tara cu standarde inalte s-a dus sa-si recupereze moneda (sau sa lase caruciorul de cumparaturi). Acolo, o femeie "sarmana" a rugat-o intr-o franceza stalcita sa-i dea ei "banutul" recuperat. Omul vorbea romaneste cu sotia, iar "sarmana" l-a auzit si... au intrat in vorba. Femeia a recunoscut un compatriot si, nostalgica, pentru a-si ostoi aleanul de casa, s-a destainuit in limba materna. Nu era catusi de putin o nevoiasa, dimpotriva... Este din Timisoara si a ajuns in Franta cu vreo sapte ani in urma, cu o parte din familie. Vazand acest "stil" in supermarketurile de pe-acolo, s-au impartit: fiecare membru al familiei la cate un astfel de magazin. Numai ea castiga in jur de 50 de euro pe zi...! Acum le-a facut copiilor case... Nu stiu cati
