Cine mă cunoaşte ştie că sunt de un optimism incurabil. Ştie, de asemenea, că niciodată nu mi-a trecut prin cap să plec din ţara mea. Când ceva nu mi-a convenit, am ieşit public şi am criticat constructiv, în speranţa că aşa o să determin schimbarea pe care cu toţii, cred, ne-o dorim. Acum, însă, încep să mă întreb dacă mai avem vreo şansă sau dacă nu cumva ţara mea a trecut de “the point of no return”…

Gândul acesta negru mi-a venit citind ultimul capitol din OUG 102/2013, publicată zilele trecute, cel prin care s-a introdus impozitul pe construcţii. Am auzit cu toţii că de la anul se vor impozita stâlpii, platformele betonate, piscinele, eolienele şi alte construcţii “speciale”. Nu este numai atât, din păcate! Să vedem, însă, despre ce vorbim.

Cine plăteşte? Toate persoanele juridice române sau străine care deţin construcţii în România, mai puţin instituţiile publice, institutele naţionale de cercetare şi ONG-urile. Deci, plătesc impozitul toate societăţile comerciale, de stat sau private, regiile autonome şi companiile naţionale.

La ce se plăteşte impozitul? La toate construcţiile din grupa 1 a Catalogului mijloacelor fixe aflate în patrimoniul (atenţie, nu în proprietatea!

Deci se includ aici construcţiile aflate în proprietate, luate în leasing, concesiune sau aflate în administrare…) persoanelor juridice menţionate anterior, mai puţin clădirile pentru care se datorează impozitul pe clădiri şi teraselor agricole, pomicole şi viticole. Rămân deci în baza impozabilă: construcţiile speciale de tipul celor menţionate mai sus, dar şi toată reţeaua naţională de drumuri şi autostrăzi, reţeaua de cale ferată, inclusiv liniile de tramvai, barajele hidrocentralelor, termocentralele, toate tunelele, inclusiv metroul din Bucureşti, toate canalele de irigaţii şi amenajările hidrotehnice, practic tot ce nu mişcă şi nu este teren liber de construc