Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat, miercuri, în cazul unui manifest intitulat "Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!", semnat de reprezentanţi ai comunităţii maghiare care se declară îngrijoraţi, printre altele, de răspândirea căsniciilor mixte, potrivit Mediafax.
"Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat cu privire la manifestul intitulat «Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!», urmând să analizeze speţa potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată", se arată într-un comunicat de miercuri al CNCD.
Recent, reprezentanţi ai comunităţii maghiare din Baia Mare, între care preoţi reformaţi, pedagogi, dar şi viceprimarul Istvan Ludescher, lider al UDMR Maramureş, au semnat un manifest intitulat "Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!".
Potrivit presei locale, semnatarii manifestului vorbesc despre "o boală care le afectează identitatea naţională" şi fac apel la părinţi, tineri şi intelectuali să spună "NU partenerului străin, şcolii străine şi ademenirii comunităţii străine".
"Noi, toţi semnatarii prezentului manifest (pedagogi, persoane civile şi publice, capii bisericilor responsabili pentru soarata ungurimii din Baia Mare şi zona Băii Mari) urmărim cu îngrijorare răspândirea unei gândiri şi a unui comportament care renunţă la identitate, care ameninţă existenţa comunităţii noastre. Boala ale cărei simptome sunt: răspândirea căsniciilor mixte, refuzarea educaţiei în limba maternă, exilul, contopirea cu corpul naţional majoritar, delăsarea faţă de noi înşine şi letargia au infestat şi cei mai buni oameni din comunitatea noastră: se răspândeşte ca o boală contagioasă şi în cadrul intelectualităţii din comunitatea noastră (...) În 1992, acum 20 de