Mai mulţi compatrioţi din diaspora şi din ţară au ajutat victimele cutremurului devastator de la 12 ianuarie. O echipă formată din 15 medici şi asistente a fost timp de două săptămâni în Haiti, unde a acordat asistenţă medicală răniţilor.
Oameni flămânzi, speriaţi şi fără speranţă, mormane de cărămizi, cadavre care zac încă sub dărâmături şi sute de militari înarmaţi, aceasta este situaţia pe care au întâlnit-o românii care au plecat ca voluntari la începutul lunii martie în Haiti. Grupul de compatrioţi care a acordat asistenţă medicală sinistraţilor din Haiti a fost alcătuit din 17 persoane.
Tehnicianul orădean Iosif Pop a pus pe picioare victimele din Haiti
VIDEO Bush se şterge pe cămaşa lui Clinton după ce dă mâna cu sinistraţii din Haiti?
„Pe lângă mine şi fiica mea, Beatrice Andreea, la campanie au participat trei cadre medicale din Statele Unite ale Americii, şapte din România şi cinci din Spania. Toţi sunt români şi au oferit asistenţă gratuită", explică Daniel Ţecu (44 de ani), preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE). El este unul dintre iniţiatorii acţiunii din Haiti.
Federaţia pe care o conduce a demarat un proiect umanitar, în colaborare cu alte asociaţii.
Proiectul se desfăşoară în două etape. În prima parte a campaniei, o echipă formată din 15 medici şi asistente s-a deplasat 15 zile în Haiti, pentru a acorda asistenţă răniţilor. Toţi voluntarii şi-au plătit din propriul buzunar cheltuielile de transport, cazare şi masă. Cea de-a doua parte a proiectului se va desfăşura pe o perioadă mai lungă de timp, când iniţiatorii vor să construiască 100 de case, o capelă, o şcoală şi un dispensar în Haiti. Românii au ajuns pe insulă la 10 martie. Imaginile pe care le-au văzut au fost şocante şi au depăşit cu mult ceea ce îşi imaginau.
Trupele ONU încearcă să menţină ordinea într-un oraş dev