Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ: Consecinţele unei blocări a activităţii guvernamentale în SUA

Publicat in Mediafax, luni 30 septembrie 2013 ·

Statul federal american ar putea fi paralizat începând de marţi dimineaţa, iar sute de mii de funcţionari federali ar putea intra în concediu fără plată, în cazul în care Congresul nu va reuşi să adopte un buget provizoriu până luni seara.

Funcţionarii consideraţi "neesenţiali" ar trebui în acest caz să rămână acasă. Iată consecinţele anticipate de unele agenţii sau observate în timpul precedentei situaţii de acest tip din 1995/1996.

APĂRARE: Jumătate dintre cei 800.000 de angajaţi civili ai Pentagonului, cel mai mare angajator public, ar intra în concediu fără plată. Dar operaţiunile militare vor continua în mod normal, chiar dacă militarii ar putea fi plătiţi cu întârziere.

PARCURI şi MUZEE: Toate cele 368 de parcuri şi muzee naţionale se vor închide, inclusiv marile muzee de artă şi istorie şi grădina zoologică din Washington.

MEDIU: 95 la sută dintre cei 16.000 de angajaţi ai Agenţiei pentru Mediu (EPA), care se ocupă de reglementările privind mediul şi poluarea, vor fi trimişi acasă. "EPA va fi de fapt închisă, cu excepţia unui nucleu de persoane care va rămâne în caz de urgenţă", a explicat directoarea sa, Gina McCarthy. Şantierele vor fi întârziate, din cauza lipsei autorizaţiei de mediu.

VIZE, PAŞAPOARTE: În cazul ultimei crize bugetare care a durat în total patru săptămâni în 1995-1996, analiza a peste 500.000 de cereri de viză şi 200.000 de cereri de paşapoarte a fost suspendată.

CERCETARE: Institutele naţionale de sănătate (NIH), centrele de cercetare medicală vor înceta din nou să accepte pacienţi pentru tratamente experimentale.

ADMINISTRAŢII: Majoritatea agenţiilor federale vor avea efectivele reduse, cu peste 80 la sută în unele cazuri, ceea ce va provoca întârzieri: autorizaţiile de punere pe piaţă a medicamentelor, împrumuturile publice ale întreprinderilor mici şi mijlocii, asigurarea publică pentru cum

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 28 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 55 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 16 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°