Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şmecherii ucigaşi cu anchete interminabile

Publicat in Adevarul, joi 2 decembrie 2010 ·

Un şofer care a ucis şi a fugit a avut parte de indulgenţa procurorilor. Andrei Zaharia, în vârstă de 21 de ani, a ucis un om după ce s-a urcat a patra oară la volan fără permis.

Andrei Zaharia este judecat pentru că a ucis un om în Timişoara. El este liber acum, după ce a stat în arest în perioada iunie-octombrie 2010. Anterior, procurorii l-au iertat de două ori, iar alt dosar al său a fost anchetat la nesfârşit, permiţându-i astfel lui Zaharia să urce la volan a patra oară, în 16 iunie, când acesta s-a transformat într-un ucigaş. El a condus fără permis un BMW neînmatriculat şi cu numere false, iar acum este judecat pentru toate aceste infracţiuni şi pentru ucidere din culpă.

Primele două dosare: conducere fără permis

Zaharia, un tânăr cu şapte clase şi fără loc de muncă, avea trei dosare penale pentru conducere fără permis în anul 2008. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara l-au iertat de două ori. Primul dosar penal l-au închis în februrarie 2009 şi i-au dat o amendă de 1.000 de lei. Al doilea dosar penal a fost închis şi el, în martie 2009, iar procurorii au fost şi mai permisivi cu Zaharia. Deşi a recidivat, el a primit o amendă de doar 200 de lei.

EXCLUSIV Ucigaşul cu BMW despre victima abandonată în drum: "Am văzut în oglinda retrovizoare că mişca şi că îl ajutau trecătorii"

Dosarul nr. 3: băut şi fără carnet

Zaharia mai are un dosar penal din ianuarie 2008, când nu a oprit la indicatorul „STOP” şi era să dea cu un Volkswagen Golf peste un echipaj de poliţie de la Secţia 4 din Timişoara. El nu avea permis de conducere şi era băut. În plus, Zaharia şi-a dat şi o identitate falsă când a fost prins, iar poliţiştii au făcut într-o primă fază dosar penal altui bărbat. Timp de doi ani şi jumătate, în intervalul ianuarie 2008-iulie 2010, Zaharia a fost anchetat pentru fals în declaraţii, con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 57 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 21 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°